Lemne de foc pentru săracii Bacăului

Redacția Ziarul de Bacău

O bună parte din asistații social aflați în evidențele Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS) Bacău, precum și beneficiarii Legii privind venitul minim garantat vor primi în această iarnă ceva mai mulți bani în contul alocațiilor lunare. Ioana Serenela Calustian, directorul SPAS spune că pentru persoanele care locuiesc în imobile unde lemnele sînt folosite drept sursă de încălzire, suma primită în plus față de indemnizație este de 430.000 de lei lunar. „Aceste sume sînt acordate doar în perioada sezonului rece, mai exact, între 1 noiembrie 2004 și 31 martie 2005. Pentru a primi acești bani, însă, potențialii beneficiari trebuie să depună o cerere la sediul SPAS. Pînă acum, în evidențele noastre se află aproximativ 125 de solicitanți ai acestor subvenții”, a precizat Ioana Serenela Calustian. Directorul SPAS a mai adăugat că în zilele următoare se va stabili dacă beneficiarii acestor subvenții vor primi banii lunar sau li se vor repartiza cantitățile de lemne corespunzătoare acestei sume la începutul sezonului rece. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.