Dacă în viitoarele săptămîni în zona de nord a Bacăului se vor mai produce accidente de circulație, iar prin preajmă se va afla un elev al Școlii „Mihai Drăgan”, copiii vor fi primii care vor alerga pînă la primul telefon pentru a anunța poliția să vină la fața locului. Pe lîngă o descriere sumară a locului în care s-a produs incidentul, micuții detectivi vor fi în stare să le povestească pe nerăsuflate ofițerilor de poliție care era culoarea mașinii, ce număr avea, și, dacă se poate, dacă la volan se afla un bărbat sau o femeie. Toată aceste lucruri au fost învățate de elevii Școlii „Mihai Drăgan” în timpul unei acțiuni de prevenire a incidentelor rutiere și de popularizare a regulilor de circulație la care a fost invitat să participe Dorin Roman, inspector principal la Biroul Poliției Rutiere din cadrul Poliției municipiului Bacău. „Am avut surpriza să constat că, deși la acțiune au participat copii de clasele II și IV, întrebările pe care le puneau dovedeau că sînt cu mult mai pregătiți pentru a circula pe drumurile publice decît ne-am fi așteptat. La început au fost mai timizi, însă după ce au mai prins curaj, aproape că nu mai făceam față avalanșei de probleme pe care le ridicau”, ne-a declarat Dorin Roman. El a mai adăugat că, în săptămînile următoare, astfel de acțiuni vor mai fi desfășurate de către Biroul Poliției Rutiere și în alte școli din Bacău. (Elena SOLOMON)ru a circula pe drumurile publice decît ne-am fi așteptat. La început au fost mai tim
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.