Ceramistul Anton Ciobanu, cinstit post-mortem de autorități

Redacția Ziarul de Bacău

Plecat de mai bine de o jumătate de an în lumea de dincolo, ceramistul Anton Ciobanu s-a întors ieri, preț de cîteva clipe, din nou pe pămînt, și a poposit într-un loc unde nu prea mai spera că va ajunge vreodată. Anton Ciobanu a fost ieri personajul principal al unei întîmplări petrecute în sala mare a Consiliului Județean, acolo unde consilierii municipali s-au adunat pentru a cinsti memoria ceramistului băcăuan și de a-i conferi, chiar și post-mortem, titul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Bacău. Din tabloul așezat în colțul încăperii, blîndul și înțeleptul meșter olar privea zîmbind, cu obrajii sprijiniți în podurile palmelor, cum o mînă de oameni aleși să conducă, vreme de patru ani de acum încolo, destinele acestui oraș, vorbesc despre el ca despre un mare prieten și un artist cum puțini sînt cei care s-au născut pe aceste meleaguri. Dincolo de curățenia spiritului său și de dimensiunile calităților sale umane, participanții la ceremonia de ieri au ținut să amintească și de miile de lucrări realizate de artistul băcăuan în cei aproape jumătate de secol de activitate, precum și de valoarea creațiilor sale, care se află expuse la importante instituții din diverse colțuri ale lumii. „Ceramistul Anton Ciobanu se bucură acum de o recunoaștere pe care, din păcate, nu a avut parte să o cunoască în timpul vieții”, a fost de părere jurnalistul Mihai Buznea, cel care a avut și inițiativa acordării, post-mortem, a acestor onoruri ceramistului băcăuan. La finalul ceremoniei, cel care a ridicat titlul de „Cetățean de Onoare” conferit ceramistului Anton Ciobanu a fost fratele său, Dumitru Ciobanu. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.