Daniela Adjudeanu visează să vadă Capela Sixtină

Redacția Ziarul de Bacău

Foarte pasionată de istorie și civilizație, Daniela Adjudeanu, purtător de cuvînt la Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău, speră ca într-o bună zi să pășească în Capela Sixtină. „Din păcate, n-am reușit pînă acum să ies în străinătate. Cînd se va ivi, în sfîrșit, posibilitatea, cred că voi porni spre Italia, probabil la Roma, unde aș începe cu o vizită la Capela Sixtină”, s-a exprimat aceasta. Pînă una alta însă, Daniela se mulțumește cu documentarele canalului Discovery, dar și cu acele cărți de care s-a înconjurat de mică. „Acum citesc un istoric al familiei De Medici. Din păcate, am tare puțin timp liber pentru așa ceva. în orice caz, am în proiect «Istoria religiilor» a lui Eliade. Religia mi se pare o cale foarte directă pentru a cunoaște specificul unui popor”, a mai spus reprezentanta CJP.
Anul acesta, Daniela și-a rezervat cele cîteva zile de concediu unei excursii împreună cu soțul în Bucovina. „A fost prima oară cînd am văzut Putna. Cea mai frumoasă amintire ce mi-a rămas a fost seara în care am urcat de la pensiune pînă la marginea pădurii. Peisajul splendid și liniștea, pe care n-am avut-o vreodată la serviciu, mi-au încărcat cu siguranță bateriile”, a încheiat ea. (Alin LEANCĂ)at cele cîteva zil

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.