începe săptămîna distracției pentru studenții băcăuani
Gratuitate la teatru, cinematograf, concursuri sportive și nu numai, sesiuni științifice, balul bobocilor, și multe alte suprize îi așteaptă pe toți studenții Universității Bacău în perioada 8 – 14 noiembrie. Cu siguranță, cei mai fascinați vor fi bobocii anului I, care vor lua contactul pentru prima oară cu „Unifest”, sărbătoarea anuală a studenților. Sponsorizați de Primăria Bacău cu 67 milioane de lei, la care se mai adaugă vreo 70 milioane de la Liga Studenților din cadrul Universității Bacău, tinerii învățăcei vor avea ocazia să se distreze într-o săptămînă cît alții într-un an. Marți, 9 noiembrie, la orele 18.00, studenții vor avea acces gratuit la spectacolul de la Teatrul „Bacovia”, iar în zilele de joi și duminică, la orele 16.00, ei vor avea acces gratuit la cinematograful „Orizont” din Bacău. O săptămînă cu liber la buzunar va fi și în ceea ce privește accesul la Discoteca „Auditop”, situată în spatele Corpului C al Universității Bacău. Pentru cei mai studioși, zilele de miercuri și joi vor fi dedicate unor seminarii, „la unul dintre ele urmînd să participe și primarului Romeo Stavarache”, după cum a precizat Gabi Corodeanu, președintele Ligii Studenților din cadrul Universității Bacău. în rest, de-a lungul săptămînii, tinerii își vor putea testa talentul și puterea la concursuri de fotbal, șah, table, biliard, cros și paint-ball. Nu va lipsi pentru gurmanzi și pasionații artei culinare nici concursul de gătit. Mega-show-ul săptămînii îl va constitui, fără nici o îndoială, Balul Bobocilor, care va fi organizat miercuri, 10 noiembrie, orele 16.00 la Casa de Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău. „Va fi un spectacol pe cinste!”, ne-a asigurat Gabi Corodeanu. Cum costul petrecerilor din săptămîna studenților băcăuani se ridică la 140 de milioane de lei, nu ne rămîne decît să sperăm că totul va fi așa cum o cere viața de student. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.