Autorizarea unui instalator în sectorul gazelor naturale ajunge la 1,5 milioane lei

Redacția Ziarul de Bacău

Regulamentul pentru autorizarea și verificarea persoanelor fizice care desfășoară activități de proiectare, execuție și exploatare în sectorul gazelor naturale, a intrat în vigoare la sfîrșitul săptămînii trecute odată cu publicarea lui în Monitorul Oficial al României. Regulamentul stabilește tipurile de autorizații acordate, condițiile, procedurile și termenele de acordare a autorizațiilor și competențele instalatorilor autorizați pentru proiectarea, execuția și/sau exploatarea sistemelor din acest sector de activitate. Răspîndirea centralelor termice de apartament, dar și explozia de pe piața construcțiilor a făcut din această meserie una dintre cele mai căutate și mai solicitate. Pentru a obține o autorizație de lucru, instalatorii trebuie să plătească, însă, conform Regulamentului, 900.000 pînă la 1,5 milioane de lei, în funcție de tipul de autorizație. Aceleași tarife au fist stabilite și pentru verificarea instalatorilor din sectorul de gaze naturale. De asemenea, agenții economici care acționează pe această piață au și ei un Regulament de funcționare, care stabilește și tarifele de autorizare și verificare. Aceste tarife, în funcție de tipul de autorizare, merg de la opt la 47 de milioane de lei. (Petru DONE) orizație. Aceleași tarufe au fist stabilite și pentru verificarea instalatorilor din

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.