Alergiile și afecțiunile respiratorii bagă copiii în spital

Redacția Ziarul de Bacău

Zeci de părinți s-au prezentat în week-end-ul trecut la Spitalul de Pediatrie din Bacău pentru a solicita medicilor îngrijiri pentru copiii lor. Pentru că centrul de permanență de aici a fost desființat, iar medicii de familie din Bacău nu au program la sfîrșit de săptămînă, copiii bolnavi au aglomerat serviciul de Urgențe al spitalului. „Au fost 135 de consultații, iar 40 de copii au avut nevoie de internare. Cele mai frecvente afecțiuni sînt cele respiratorii, dar și alergiile. Acestea apar pentru că părinții nu își supraveghează copiii.
Tot la sfîrșitul săptămînii trecute, la Pediatrie a ajuns și un copil de 14 ani, aproape în comă alcoolică. Tînărul a băut rachiu și cînd a fost adus de părinți la spital era într-o stare avansată de ebrietate. El a primit îngrijirile necesare și se află în afara oricărui pericol”, ne-a declarat Dumitru Anton, medic pediatru.
Și centrele de permanență din mediul rural au fost luate cu asalt de pacienți. „Ieri (duminică-n.n.) am avut consultații ca la început de săptămînă. Mai mult de jumătate din cazuri sînt afecțiuni respiratorii: traheobronșite, pneumonii etc.”, ne-a declarat doctorul Cătălin Andriescu, medic de familie la Stănișești. Și la Centrul de permanență Găiceana s-au înregistrat consultații mult mai multe decît în perioada anterioară. Mulți dintre pacienți au fost diagnosticați cu o afecțiune respiratorie. „Am avut și cazuri de pneumonii și, culmea, nu la bătrîni sau copii, ci tocmai la persoane adulte active. Acestea amînă prezentarea la medic pînă nu mai pot”, ne-a spus doctorul Mihai Petru Ichim, medic de familie la Găiceana.
Deocamdată, în județ nu a fost diagnosticat nici un caz de gripă. Pentru că aceasta, mai devreme sau mai tîrziu, va veni, totuși, încă mai este timp să ne vaccinăm împotriva ei. în momentul de față, în farmacii se găsesc vaccinuri antigripale românești, la prețul de 199.000 lei, și străine tip Vaxigrip – 267.800 lei, Influvac – 221.000 lei și Fluarix – 204.600 lei. (Claudiu TĂNĂSESCU, Elena ȚINTARU)n, medic pediatru.
Și centrele de permanență din mediul rural au fost luate cu asalt de pacienți. „Ieri

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.