„Ungurii” nimănui…

Redacția Ziarul de Bacău

Ștefan RADU

Încă din adolescență, de câte ori am nevoie de un croitor bun, apelez la vecinul părinților mei, meșterul Toni, un om înțelegător și cu foarte mult umor. Un lucru mi-a rămas, întotdeauna, neclar: de ce mai toți cei din preajma lui îi spun „ungurul”?!… Numele de familie îi este românesc get-beget, iar bietul om habar nu are de limba maghiară. Doar credința păstrată de la părinți și bunici este catolică. Într-o comunitate preponderent ortodoxă, acest fapt nu a trecut neobservat. Poate de aceea semenii din jur au căutat să-l diferențieze cumva. Nea Toni nu este supărat. Pentru el, și ungurii, și românii, și evreii, și alte nații sunt la fel. Îl deranjează doar insistența unor pițifelnici apăruți după 1989 care țin cu tot dinadinsul să-l convingă să-și renege originea românească. Îl îmbie cu avantaje materiale, îi promit că vor avea grijă de viitorul fiului său, că va putea merge la Budapesta ca la el acasă, pe malul Siretului. Om civilizat și cu frică de Dumnezeu, nea Toni se abține – cu greu, ce-i drept… – să nu pună mâna pe un bâț ca să alunge cotarlele agresive ce par atinse de boala turbării.
Pe la începutul anilor ’90, am scris mai multe reportaje despre transferarea intempestivă a numeroși elevi din școlile existente în zonele locuite de către catolici către instituții de învățămînt din județele Harghita și Covasna. Unii dintre ei stîlceau limba română, iar despre maghiară habar nu aveau. Cu toate acestea au fost înscriși în clase cu predare în ungurește. în final, le-a prins bine: au învățat o limbă străină care, la nevoie, le poate fi de folos. Atunci, însă, eram surprins de propaganda grupurilor de activiști sosiți din afara județului care încercau să-i convingă pe romano-catolicii de pe la noi că sînt parte a națiunii maghiare. Unii au acceptat să semneze memorii către autorități doar pentru că li s-au acordat copiilor burse de studii și de întreținere. Discutam, atunci, cu o văduvă care abia reușea să-i hrănească pe cei cinci copii ai săi. Ea mi-a mărturisit că s-ar fi declarat și chinezoică dacă cineva i-ar fi asigurat viitorul pentru două-trei dintre odraslele sale. Asemenea mărturii n-au fost puține. Cu toate acestea, urmările acțiunii de atunci se văd abia astăzi: o nouă generație de activiști, recrutați chiar dintre elevii selecționați în urmă cu 10-12 ani, continuă propaganda pro-maghiară în satele de pe Valea Siretului. Ei mizează pe confuzia între noțiunile de „romano-catolic” și „ungur” care este veche de câteva secole. Ciudatul termen de „ceangău” este, la origini, o groaznică insultă. Cuvîntul acesta a fost preluat de către propaganda maghiară care urmărește creșterea influenței Budapestei în regiunile locuite de catolicii români. Nu interesul față de soarta acestor comunități a generat apetența pentru subiect a așa-zișilor cercetători din Ungaria (și nu numai), ci scopurile ideologice ale unor formațiuni fundamentate pe doctrina naționalistă. Fără vreo vină anume, comunitățile catolice din România au devenit obiect de dispută, asupra lor exercitându-se presiuni economice, politice și sociale deosebite.
Curioasă, în toată această chestiune, este indiferența forurilor științifice naționale cu care ne lăudăm. Nici înainte de Revoluție, nici acum, Academia Română – de exemplu – nu a inițiat un program de finanțare a cercetărilor pe această temă a originii etnice a ceangăilor. Poate că, după ce membrii conducerii prestigioase instituții își vor fi editat toate lucrările proprii sau la care au colaborat, vor fi dirijate resturile de buget către asemenea proiecte imperios necesare în disputa cu puternicul lobby maghiar. Deocamdată, cercetătorii români – arhiviști, istorici, antropologi, folcloriști – se descurcă și ei cum pot. Adică pe cont propriu. Își finanțează lucrările prin bunăvoința unor sponsori sau cu sprijin de la fundații ale romano-catolicilor. Din partea Guvernului nu există vreo speranță. Ba mai mult chiar: dintr-o rușinoasă umilință față de Occident – care, de fapt, nu s-a exprimat în acest sens – și față de cercurile agresive iredentiste, specialiștii care se dedică acestei teme de cercetare sunt catalogați – uneori chiar de către oficialități – drept naționaliști, dacă nu cumva șovini. Este nedreaptă și jignitoare o asemenea etichetă, mai ales că munca lor contribuie la definirea identității națiunii române în ansamblul ei și oprește valurile de atacuri ale unor cercuri ostile intereselor țării. Uneori, o carte bine întocmită este mai puternică decât zece divizii de răcani care nu știu cărei nații aparțin…ale unor formațiuni fundamentate pe d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.