Alianța Dreptate și Adevăr PNL-PD propune patru direcții de acțiune pentru scoaterea învățămîntului românesc din situația de criză actuală. Dacă vor ajunge la guvernare, liberalii și democrații intenționează să promoveze accesul egal și sporit la educație, creșterea calității actului de învățămînt, reabilitarea și construcția școlilor din mediul rural, precum și descentralizarea și depolitizarea învățămîntului. „Politica Alianței în domeniul educațional include generalizarea învățămîntului de 10 ani, înființarea unor noi instituții de învățămînt, garantarea autonomiei școlilor și universităților. Aceasta din urmă se va realiza prin consacrarea autonomiei bugetare și a propriilor programe.
în ceea ce privește învățămîntul rural, se va trece la reabilitarea școlilor degradate și construcția unora noi, prin inițierea proiectului «școală în fiecare sat, computer în fiecare școală», pentru care vor fi alocate 100 milioane de euro anual de la bugetul de stat”, a declarat Liviu Miroșeanu, candidat la Camera Deputaților din partea Partidului Democrat. El a precizat, la o conferință de presă, că personalului didactic din mediul rural îi vor fi acordate facilități pentru a-și desfășura activitatea: beneficii suplimentare, transport, condiții de cazare și pentru învățămînt la distanță.
Reprezentanții Alianței D.A. au mai afirmat că intenționează să schimbe modalitatea de organizare a bacalaureatului, acesta urmînd să se desfășoare conform sistemului din Uniunea Europeană. „Unul din obiectivele noastre este dublarea salariilor profesorilor, care vor fi acordate în echivalent euro, pentru a evita deprecierea valorii lor. Și piața manualelor va fi liberalizată. în ceea ce privește resursele financiare folosite pentru punerea în aplicare a acestor măsuri, guvernul Alianței va aloca 6% din PIB pentru educație”, a completat prezentarea programului democratul Liviu Miroșeanu. în programul de guvernare al Alianței mai sînt prevăzute acordarea de facilități și stimulente financiare pentru cei ce angajează tineri, implicarea mai puternică a tinerilor în viața publică și asociativă și continuarea programului Agenției Naționale pentru Locuințe.
Cornel Pricope, președintele Organizației de Tineret a Partidului Național Liberal (PNL) din Bacău, a menționat existența unui program special pentru prevenirea criminalității în rîndul tinerilor. „Două treimi din persoanele înregistrate ca infractori au sub 30 de ani. Am conceput o serie de măsuri ce urmăresc diminuarea acestui fenomen: protecția sporită a unităților de învățămînt, programe speciale pentru cei care trăiesc în medii familiale ce predispun la comiterea de infracțiuni sau pentru cei ce trăiesc în zone industrializate aflate în declin”, a nuanțat Cornel Pricope. (Oana ALBU)cial pentru prevenirea criminalității în rîndul tinerilor. „Două treimi din persoanele înregistrate ca infractori au sub 30 de
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.