Ion Barbu s-a hotărît, în sfîrșit, să se lase de fumat

Redacția Ziarul de Bacău

Ion Barbu, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Bacău, s-a decis să se lase de fumat. Hotărîrea sa n-a venit din senin, ci în urma analizelor pe care și le-a făcut, deoarece s-a îmbolnăvit brusc la începutul săptămînii.
Ion Barbu, fumător pasionat pînă de curînd, a descoperit țigara încă de la 15 ani. „Pe vremea aceea stăteam în cămin. într-o zi, am luat pentru un coleg de la elevii străini două pachete de Dunhill. Fiindcă respectivul era plecat, curiozitatea m-a împins să văd ce simt dacă fumez o țigară. După aceea, totul a venit de la sine: la început mă mai prosteam pe la cîte o petrecere, apoi mi-a intrat în sînge”, și-a amintit el. în primii zece ani de «carieră» a fost un fumător cuminte, nedepășind 20 de țigări pe zi. La un moment dat, a descoperit însă țigările Lucky Strike, din cauza cărora a ajuns și la două pachete zilnic. „Au existat perioade cînd cheltuiam două-trei milioane de lei lunar doar pentru asta”, a continuat șeful ITM.
Precum orice fumător, Ion Barbu are la activ și numeroase încercări de a-și abandona viciul devorator de plămîni și bani. „Nu cred că m-am lăsat de tot niciodată, dar am încercat, de exemplu cu semințe. Din păcate, însă, detest semințele, astfel că n-a mers”, ne-a explicat el. A trebuit ca pînă la urmă să apară probleme de sănătate, ceea ce l-a ajutat să se decidă. „Anul care vine mă va găsi nefumător, asta-i cert! O iau însă ușor, scăzînd treptat numărul țigărilor. Risc să-mi fie rău de la dependență dacă stopez deodată. Oricum, la ora actuală fumez doar țigări ultra lights”, a încheiat directorul ITM. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.