A venit și rîndul Colegiului Tehnic „Angel Saligny să organizeze un concurs de Miss. Joi, 11noiembrie, fetele frumoase ale liceului au defilat pe scena de la Casa de Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău. Programul, de altfel foarte bogat, i-a mulțumit pe cei care au fost prezenți în sală. Astfel, spectatorii au avut parte de majorete, de melodiile cîntate de Radu Cotfas și Andreea Cochior. Formația instrumentală Plaiurile Bistriței i-a ridicat de pe scaune pe spectatori, care nu s-au putut abține să danseze în fel și chip. Deși s-au anunțat nouă concurente, una dintre ele, Andreea Suvac, nu s-a putut prezenta, din cauza stării de sănătate. Locul trei l-a luat Crina Ciocan, elevă în clasa a IX-a B, locul doi, Diana Simion, elevă la clasa IX-a A, iar premiul cel mare Miss Boboc 2004 l-a luat Malvina Moisei, elevă a clasei a Ix-a E. Micuța blondă a fost preferată de cei prezenți în sală, dovadă că au aclamat bucuroși decizia juriului. Fetele care nu au urcat pe podium au primit o diplomă care atesta prezența la acest concurs de frumusețe.
Cu lacrimi în ochi, Malvina a declarat imediat după premiere: „Nu mă așteptam, toate sînt frumoase, iar premiul putea reveni oricui. Mă bucur că am cîștigat”.
Deși numărul jandarmilor și polițiștilor a fost destul de mare, se pare că frumoasa blondă nu a scăpat de nesimțirea celor prezenți la discoteca organizată după concursul popriu-zis. Tineri sau mai puțin tineri, indiferent de culoare, băcăunii au umplut discoteca Zebra. Malvina Moisei, de altfel provocator îmbrăcată, cu banderola care anunța premiul cîștigat, a dansat de asemenea în discotecă. „Mi s-au făcut fel de fel de propuneri. Dacă am prieten, sau dacă vreau să mă combin cu ei. Au fost alte propuneri despre care nu pot să vorbesc”, a declarat Malvina Moisei, zîmbind candid. (Mircea MERTICARIU)ut discoteca Zebra. Malvina Moisei, de altfel prov
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.