Duminică este lăsata secului pentru Postul Crăciunului

Credincioșii ortodocși se pregătesc pentru intrarea în Postul Crăciunului. Pînă atunci mai sînt două zile, iar ultima de dinaintea postului se numește în mod obișnuit lăsatul secului. În mod obișnuit, cuvîntul sec, din sintagme precum „lăsatul secului” sau „mîncare de sec”, este înțeles ca fiind sinonim cu uscat, fără grăsime, de post. „Lăsatul secului” ar însemna deci începutul vremii de sec, lăsatul postului. Etimologia populară este falsă pentru că accentul cade în primul rînd pe calitatea mîncării, așa cum nu se întîmplă însă în învățătura Sfinților Părinți. Secul pe care îl lasă postul ortodox se referă la lumea care nu-l cunoaște pe Dumnezeu, despre care Iisus Hristos ne-a avertizat: „Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sînt rele”. Iar această lume este caracterizată de Sfîntul Ioan în cuvinte simple: „Tot ce este de la lume, aceasta este: pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții”. El nu se referă numai la păcate, ci la toate lucrurile zadarnice care ne ocupă viața și ne consumă timpul. De aceea, lăsatul secului este mai întîi de toate un îndemn la reculegere, la reînnoirea vieții prin lăsarea păcatelor și a preocupărilor deșarte și prin întoarcerea spre Dumnezeu. Postul este timp de rugăciune, de căință și mărturisire a păcatelor, de înfrînare, de răbdare și mai ales de iertare. Înfrînarea de la mîncarea „de frupt” este numai un aspect al postirii ortodoxe, cel văzut. Sfinții Părinții nu au încetat să atragă atenția, chiar în cele mai aspre cuvinte, că, înțeles doar ca efort alimentar, postul nu are nici o trecere religioasă. „De mîncare postind, suflete al meu, dar de pofte necurățindu-te, în deșert te lauzi cu nemîncarea. Ca un mincinos vei fi urît de Dumnezeu și te vei asemăna cu demonii cei răi”. Nu mîncarea este condamnată prin post, ci neînfrînarea, necumpătarea, proasta ei folosință. Masa de post trebuie să fie în primul rînd cumpătată. Postul care stă să vină nu este așadar un exercițiu alimentar, o dietă „purificatoare”, așa cum se concepe în multe confesiuni ezoterice. El reprezintă un act spiritual superior, acela de a corecta viețuirea imediată și instinctuală și de a orienta lumea după sensul ei înalt și singurul adevărat: acela de creație a lui Dumnezeu. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!