S-a acceptat planul de reorganizare la Bere Lichior Mărgineni

Redacția Ziarul de Bacău

Tribunalul Brașov a hotărît ieri, 12 noiembrie, punerea în aplicare a planului de reorganizare a fabricii de bere din Bacău. Cererea de reorganizare a societății Bere Lichior Mărgineni Bacău a fost depusă de acționarul majoritar, Asociația salariaților și membrilor conducerii – Beralbac. „Chiar dacă acum urmează să ne întîlnim, în final, cu creditorii întreprinderii – a spus președintele Asociației Beralbac, Sergiu Șerban -, practic nu mai poate apare nici o piedică, chiar dacă Finanțele se vor opune din nou acestui plan, așa cum au făcut-o și la Brașov, unde au cerut insistent falimentul fabricii. Toți creditorii înțeleg, însă, că repornirea instalațiilor înseamnă să le fie returnate integral creditele, față de numai o parte din ele dacă întreprinderea ar urma procedura de falimentare. Noi am prezentat și modul în care vom plăti datoriile către bugetul statului. Am arătat că putem crea resurse de peste 2.000 de miliarde de lei, din care mai mult de o mie se vor duce la buget, 773 de miliarde în contul datoriilor curente și 253 de miliarde în cel al restanțelor. Aceasta în trei ani”.

Bere de Bacău, după Sărbători

Așa cum am arătat, la Bere Lichior Mărgineni se lucrează deja la găsirea soluțiilor pentru repornire și se caută salariați. Fabrica ar putea reangaja 500 – 600 de oameni. „Instalațiile sînt în stare foarte bună, pentru că le-am conservat bine la oprire – a precizat președintele Beralbac. Repornirea fabricii nu presupune mare cheltuială, dar și pentru cît este nevoie să cheltuim avem deja banii în cont”. Asociația Beralbac a preluat, în această vară, pachetul majoritar de acțiuni al fabricii de bere, care reprezintă aproape 71% din capitalul social. Planul de reorganizare a fost întocmit pentru o perioadă de trei ani. Bere Lichior Mărgineni are acum în stoc 2.700 de tone de malț pentru bere și 1.505 litri de băuturi alcoolice în diferite stadii de prelucrare. Prin reluarea fabricației, societatea ar putea scoate pe piață malț, bere, băuturi spirtoase și drojdie furajeră. Fabricația de bere ar putea începe pînă la sfîrșitul anului, iar prima bere vîndută ar putea fi în ianuarie.
în paralel, fabrica de bere a cerut falimentarea societății care a patronat-o pînă la oprire, Nicoren Grup și a societăților satelit ale acesteia, inclusiv fabrica de bere din Tîrgu Jiu. „Nu știm dacă mai putem recupera ceva de la ei – spune Sergiu Șerban -, pentru că patronii turci au luat cu ei, în cîteva tiruri, tot ce se putea, la plecare. Noi am făcut imediat sesizare către toți cei care puteau împiedica jaful, dar turcii au trecut a doua zi, fără probleme, granița, cu tot ce aveau”. De la Nicoren, fabrica de bere ar trebui să încaseze peste 30 de miliarde de lei. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.