– Cum se simte Dorin Goian după ce a aflat că este selecționat?
– Sînt foarte bucuros. înseamnă foarte mult pentru mine, pentru că tot timpul m-am gîndit la națională. Este un vis care a devenit realitate.
– Ai emoții?
– Am, recunosc. Dar nu multe și, oricum, o să-mi treacă pînă ajung la București.
– Ce înseamnă pentru tine acest pas?
– Trebuie să dovedesc în primul rînd că nu am fost luat degeaba. Dacă va fi să joc, vreau să o fac foarte bine. Și mai vreau ca România să cîștige. Neapărat, cu sau fără mine pe teren.
– Te mai scoate cineva de acolo?
– Orice este posibil. Eu sper să nu se întîmple asta.
– Cine ți-a dat vestea?
– Am aflat ieri dimineață, de pe telefon. De obicei, seara îmi închid telefonul. A doua zi, cînd l-am deschis, mi-au venit vreo 12 mesaje. Am început să le citesc și erau numai felicitări. Atunci mi-am dat seama. Apoi, după cinci minute, viitoarea soacră m-a sunat și mi-a spus că a văzut la televizor. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.