îngrijirea la domiciliu, un vis nerealizat pentru mulți bătrîni neajutorați
• din cei peste 400 de băcăuani care necesită îngrijire la domiciliu, doar 56 beneficiază de asemenea servicii n de aceștia se ocupă o echipă de 10 îngrijitori la domiciliu și 5 asistenți medicali n în Bacău este nevoie de cel puțin patru echipe
Cel puțin 400 de persoane vîrstnice din municipiul Bacău necesită, în momentul de față, îngrijiri la domiciliu, ele avînd o sănătate precară, venituri insuficiente și, pe deasupra, neavînd nici o rudă. Din această categorie de populație dependentă total de societate, în prezent, doar 56 de băcăuani beneficiază de asemenea servicii prestate de o echipă a Fundației de Sprijin Comunitar (FSC) și finanțate de Consiliul Local și Casa de Asigurări de Sănătate Bacău. „Noi acoperim, deocamdată, cazurile extrem de grave. Dar sînt mult mai multe persoane care se află în situație extremă. Ar trebui să existe unități medico-sociale sau cel puțin patru echipe de îngrijitori la domiciliu ca să facă față numărului de cazuri”, consideră Elena Ungureanu, coordonatorul programului „Servicii de îngrijiri comunitare” din cadrul FSC.
Asistenții și îngrijitorii aleargă pentru a ajunge la fiecare asistat
Neculai Jarniță, veteran de război, în vîrstă de 90 de ani, se numără printre puținii beneficiari ai acestui program. La cîtva timp după ce i-a murit soția, pentru că nu mai are pe nimeni, a fost preluat spre îngrijire de către echipa FSC. De mai multă vreme, cinci zile pe săptămînă, cîteva ore, este ajutat de o îngrijitoare să-și rezolve problemele gospodărești. Femeia îi face piața, îi pregătește mîncarea, îi spală și îi calcă rufe, îi face în casă curățenie. Alături de ea, de două ori pe săptămînă, o asistentă medicală îi administrează tratamentul, îi măsoară tensiunea arterială și glicemia. Bătrînul este foarte mulțumit de serviciile celor două, dar se plînge că „timpul este scurt pentru îngrijitoare ca să le poată rezolva pe toate”. Și E.P., epileptică și cu neoplasm genital și ciroză hepatică cu ascită, se află printre cei cărora li se acordă îngrijiri medicale la domiciliu. Zilnic, pe la ea trece asistenta medicală Mirela Chiriac, dar aceasta are în grijă încă 10 băcăuani ce locuiesc în zone diferite. „La toți mă deplasez cu autobuzul, pentru că nu am alt mijloc de transport. Așa că nu pot sta mult timp la fiecare”. La E.P., Mirela Chiriac a venit pentru a-i administra tratamentul și a-i pansa rana de la spate, pe care a făcut-o pentru că nu a avut cine să o întoarcă pe timpul cît a stat imobilizată în pat. I-a adus și o cîrjă în care să se sprijine pentru a se ridica din pat și a merge prin casă. âi explică pe îndelete bolnavei cum să se folosească de aceasta. Dar E.P. are nevoie de îngrijiri medicale și sprijin nu numai ziua, ci și noaptea. „Soțul meu lucrează în trei schimburi. Cînd este de noapte, nu are cine să stea cu mine. Pot să fac oricînd o criză de epilepsie și să mor. Mă chinui așa. Noaptea las ușa descuiată și mai rog o vecină să vină din cînd în cînd să vadă de mine. Asta pînă îmi va sosi ceasul. Ca să plătesc pe cineva, nu am bani”, ni se plînge femeia. Din păcate, la cei 56 de asistați la domiciliu nu sunt decît 5 asistenți medicali, care desfășoară activitate și în Centrul de zi „Speranța”, și 10 îngrijitori. „Normal ar trebui să fie cîte un îngrijitor la un asistat, ca să poată face față nevoilor acestuia”, apreciază Elena Ungureanu. O altă soluție ar fi înființarea unităților medico-sociale, promisiune făcută de multă vreme de actuala guvernare și nepusă în practică. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.