Asociația salariaților – PET de la societatea Moldosin Vaslui a devenit, la sfîrșitul săptămînii trecute, acționar majoritar. După două zile și două nopți de negocieri, între reprezentanții Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului – AVAS, cei ai Moldosin și patronii societății Manhattan Trading (acționarii majoritari de pînă acum ai fabricii), documentele au fost semnate. Mai mult, Omar Hayssan, fostul patron, a oferit și cinci miliarde de lei pentru plata salariilor restante și comanda primului lot de materie primă pentru ca unitatea să-și poată redeschide porțile. Mai bine de patru luni, cei 500 de angajați ai Moldosin au stat acasă, iar la protestele, scrisorile și memoriile lor au primit doar promisiuni. „E o mare victorie, dar și o mare responsabilitate – a declarat presei Ion Aionoaie, liderul sindicatului de la Moldosin. Noi vom fi cei care ne vom hotărî soarta”. Societatea de Investiții Financiare Moldova din Bacău, deține la Moldosin, în prezent, aproape 14% din capitalul social și este, deci, cel mai important partener al acționarului majoritar la această fabrică.
O delegație a sindicatului de la Vaslui a purtat la începutul săptămînii trecute, la București, o nouă rundă de discuții cu președintele AVAS, Mircea Ursache. S-a solicitat cesionarea pachetului majoritar de acțiuni, deținut de Omar Hayssan, patronul grupului de firme Manhattan Trading Co SRL, către Asociația Salariaților PET Moldosin. În ce privește suma de 4,4 miliarde de lei pe care Omar Hayssan a plătit-o AVAS la cumpărarea pachetului de acțiuni și pe care Asociația PET ar trebui să o achite în cazul cesionării, liderul sindicaliștilor de la societatea vasluiană susține că salariații nu vor da nici un ban. În opinia sa, patronul va fi nevoit să facă un compromis, deoarece are de achitat angajaților drepturi bănești de aceeași valoare. Ceva mai reținut a fost chiar președintele AVAS: „I-am prezentat liderului de sindicat notificarea trimisă acționarului majoritar și i-am explicat că este de așteptat să se producă cesionarea acțiunilor. Rezilierea contractului de vînzare-cumpărare se face doar în cazul în care nu se plătesc acțiunile în termenul legal. Or, aici va trebui să ajungem în instanță, dacă acționarul majoritar nu va cesiona pe cale amiabilă aceste acțiuni și abia atunci vom putea rezilia contractul”. În notificarea trimisă acționarului majoritar a fost trecută ca posibilitate ceea ce își doresc cel mai mult salariații – cesionarea acțiunilor către asociația care îi reprezintă. „Consider că Asociația Salariaților PET este un partener de dialog viabil și am putea cesiona către ei acțiunile”, a precizat Mircea Ursache.
Moldosin Vaslui are un capital social de peste 67 de miliarde de lei, din care statul deținea 50,99%, SIF Moldova – 16,8%, persoane rezultate în urma privatizării în masă – 3,7%,iar alții – 28,51%. Acțiunile ei sînt cotate pe piața de capital – la Bursa de Valori București, unde sînt intens tranzacționate. valoarea de capital al unei acțiuni este de, acum, de 5.500 de lei. Moldosin Vaslui exportă cantități mari de fibre chimice în țările din Comunitatea Europeană, ca Italia, Franța, Germania, Danemarca și Turcia. Conducerea societății, analizînd stadiul asigurării calității în interiorul ei, a ajuns la concluzia ca este imposibilă menținerea pe piețe pretențioase fără o calitate asigurată de toți factorii implicați, prin ținerea sub control a proceselor. Moldosin Vaslui a obținut, în septembrie 1997, certificarea sistemului calității ISO 9002 prin TÜV Management Service – Germania. (Petru DONE) din Comunitatea Europeană, ca Italia, Franța, Germania, Danemarca și Turcia. Conducerea societății, analizînd s
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.