Elevii care frecventează școala din Săucești pot învăța să folosească calculatoarele, după ce conducerea unității a găsit o metodă ingenioasă de a înființa un laborator de informatică. „âmpreună co colegii, am compus o scrisoare de intenție, în care prezentam școala și îi invitam pe cei cărora le-am scris, în măsura în care au posibilitatea, să ne ajute. Am trimis vreo 50-60 de scrisori de intenție la tot atîțtea firme. O parte dintre destinatari au fost din Bacău, dar am trimis și la firme din țară, pe care le-am selectat din catalogul firmelor premiate”, ne-a declarat Mihaela Savin, directorul școlii din Săucești. Așa cum era de așteptat, reacțiile celor cărora le-au fost destinate scrisorile au fost diverse. Unii dintre agenții economici au răspuns invitației de a ajuta școala, alții au sunat și le-au transmis profesorilor că sînt în atenția lor, dar nu au mai revenit niciodată cu un telefon, iar cei mai mulți au rămas impasibili la inițiativa cadrelor didactice din Săucești. în final, din donațiile agenților economici, dintre care cinci sînt din Bacău iar trei din București, în laboratorul de informatică al școlii s-au adunat opt computere. Tot în urma scrisorii de intenție primite, o firmă din Bacău a oferit școlii un abonament gratuit la Internet pentru o perioadă de doi ani. „Altă șansă să luăm calculatoare nu am fi avut. Cu ce am adunat din donații și sponsorizări, elevii noștri vor putea învăța să utilizeze computerul”, a încheiat directorul Mihaela Savin. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.