Iacobovul din buzunare

Redacția Ziarul de Bacău

Florin POPESCU

Apropiatele alegeri au făcut guvernanții să lase baltă toate regulile unei economii normale, numai și numai ca să mai fure încă o dată voturile oneștenilor. AVAS a preluat ieri administrarea datoriilor pe care le-au făcut Rafo Onești și Carom la stat. Este vorba de nu mai puțin de 24.000 de miliarde de lei. Știți să spuneți repede-repede cîte zerouri încap în datoriile astea? Nu prea, că n-ați mai avut de a face cu așa minune. Ce-ați putea face cu banii ăștia? Păi, ați putea, dacă ați vrea, dubla cheltuielile județului Bacău pe următorii zece ani. Nu vreți? De ce? Pentru asta plătiți impozite? Și ce dacă! PSD lucrează pentru tine, cînd nu te-aștepți, ca să preiau un slogan mai vechi, dar mereu în actualitate.

în urmă cu patru ani, Corneliu Iacobov cumpăra de la stat Rafo Onești, firmă ce stătea de ceva timp pe butucii bugetari. Șmecheria oamenilor PSD a fost că Guvernul a scos rafinăria la vînzare fără nici o scutire de la plata celor 200 de milioane de dolari datorii. A cumpărat Iacobov cu o sumă modică. Pleașca abia apoi a venit, cînd statul a anulat datoriile acumulate de firma pe care tocmai o vînduse. Cine știe ce-ar fi fost dacă datoriile ar fi fost anulate înainte de privatizare?! Poate ar fi venit un cumpărător serios, care să nu facă vraiște tot Oneștiul.

Scandal s-a iscat la momentul în care pomana pesedistă a picat pe capul lui Iacobov, dar toată lumea a sperat că individul va face totuși treabă cinstită cu rafinăria. Că doar de-aia o cumpărase, nu? Ei bine, nu! Omul a luat firma și nu s-a ținut de cuvînt, adică iar a uitat de dările la stat. Nu și-a respectat graficul de reeșalonare și, de ochii lumii, Finanțele i-au pus în cîrcă restanțele, plus penalități. Timpul a trecut și rafinăria lui Iacobov tot nu a intrat în normal. Cînd coarda s-a întins prea mult, fiscul a cerut falimentul rafinăriei. Dar nimic nu s-a-ntîmplat, iar procesul de faliment a fost întins pînă la calendele grecești.

Rafo este una dintre societățile despre care se știe și la FMI, și la Comisia Europeană, și la alte instituții cu drept de decizie economică și politică. Economic, soluția pare clară, adică falimentul, dar ce te faci cu miile de oameni ce ar urma să fie afectați de decizie. Nu la ei s-a gîndit Guvernul PSD cînd a decis ca AVAS să preia datoriile Rafo. Ci la voturile lor. Ein man, ein wort, zice neamțul. Și se ține de cuvînt. Un om, un vot, zice românul. Și se ține de cuvînt. După noi, potopul. PSD va obține voturi la Onești, dar oneștenii vor înjura mărunțel după alegeri, cînd se vor trezi fără locuri de muncă. Grija guvernanților are picioare scurte, care merg numai acum, înainte de alegeri. Aleagă-se praful după aia. Să ne amintim de Sofert. Gabriel Vlase, președintele executiv al PSD și subprefect, spunea nu demult că nu e o problemă prea mare că 800 de oameni de acolo ar rămîne fără locuri de muncă. Adică, piața muncii îi poate absorbi. De ce nu mai spune asta acum, înainte de alegeri, că Sofert-ul tot ne poluează. De ce nu spune asta și despre Rafo? Simplu. E foame de voturi și totul se dă pe demagogie.
în concluzie, Rafo a fost luată în urmă cu patru ani de Iacobov. în ăst timp, rafinăria a fost mulsă pînă la epuizare. Ajunsă o epavă, Rafo este luată din nou în brațele statului PSD. Cu banii de la buget, firma va fi scoasă din nou fată-mare și aruncată în brațele vreunui năbădăios curtean al Puterii.

în urma cu mulți ani, Viorel Hrebenciuc încasa de la Academia Cațavencu titlul de „Prîslea al corupției”. Totodată, se instaura, în același spirit amar-glumeț, hrebenciucul, ca unitate de măsură a corupției. La cinșpe ani de la Revoluție, protejatul lui Hrebenciuc a introdus iacobovul, ca unitate de măsură a golului din buzunarele românilor.
în urmă cu trei ani, m-am aflat în situația să-i acord lui Iacobov un premiu pentru „Privatizarea anului”. în nume personal, îi retrag acest titlu domnului Iacobov. Și i-l acord pe cel de „Șmecher pe banii altora”. avencu titlul de „Prîslea al corupției”. Totodată, se instaura, în același spirit amar-glumeț, hrebe

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.