Jandarmii nu au voie să se îngrașe. Și asta, deoarece semestrial ei dau anumite testări sportive. Cei care nu izbutesc să le îndeplinească își pot pierde chiar și locul de muncă. Acest lucru este valabil doar în cazul militarilor care au contract. Pe căpitanul Ovidiu Roșca l-am întîlnit chiar în timp ce făcea exerciții în sala de forță. „Baremele sînt severe, dar, dat fiind că pregătirea fiecăruia este permanentă, nu au fost cazuri în care acestea să nu fie trecute”, ne-a declarat Ovidiu Roșca. Pregătirea fizică a jandarmilor este condiția necesară pentru ca aceștia să-și îndeplinească cu succes misiunile. Cum tehnica și mușchii se clădesc în timp, lor li s-a pregătit un program permanent. „Pentru ofițerii jandarmi, există un program special de pregătire fizică. Aceștia se pregătesc obligatoriu patru ore pe săptămînă pentru a îndeplini baremele de la testările semestriale. Jandarmii angajați pe bază de contract au o pregătire fizică diferențiată. Cei de la structurile mobile au cel puțin șase ore de sală. Aceștia fac o pregătire specific militară, pentru a avea o condiție fizică care să le permită poată îndeplini misiunile”, ne-a declarat locotenent – colonel Vasile Zaharia, comandantul adjunct al Jandarmeriei Județene Bacău.
în cazul în care jandarmii nu reușesc să treacă de testele sportive, aceștia își pot pierde chiar și locul de muncă. „Neîncadrarea în bareme, care sînt destul de severe, poate atrage drept consecință chiar desfacerea contractului de muncă a militarilor angajați. în cazul cadrelor, testările au bareme ceva mai blînde, care sînt diferențiate în funcție de vîrstă și de domeniile unde își desfășoară activitatea. în funcție de rezultatele de la testările sportive, cadrele pot căpăta calificativul bine sau foarte bine, care influențează salariul și chiar cariera”, ne-a mai spus colonelul Zaharia. (Mircea MERTICARIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.