Varietăți critice

Simple apropouri

Constantin CĂLIN

„Experiența te învață – spune un aforism maiorescian – să prețuiești mai mult caracterul decît inteligența”. Aceasta din urmă uimește și exaltă. E incandescentă ca flacăra aparatului de sudură: taie, topește, fascinează. Nu-i poți rezista, chiar și atunci cînd aparține unor adversari. Dar inteligența nu e infailibilă și, oricît de spectaculară ar fi pe moment, efectele ei sînt pasagere. Dacă nu-i întreținută corespunzător, se consumă și se degradează. Caracterul, în schimb, rămîne constant. E etalonul lui însuși. In fraza citată Maiorescu vorbește ca un bătrîn care a cunoscut lucrurile și consecințele lor. Aforismul său e o concluzie extrasă atît din viața literară, cît și din cea politică. De ce trebuie pus caracterul deasupra inteligenței? Pentru că inteligența se manifestă conjunctural: face și desface, saltă înainte și se retrage, afirmă și neagă la fel de ușor. Cu ea poți cîștiga totul, dar poți și pierde. Bună în cele mai multe cazuri, devine cîteodată perversă. Orice construcție organică, normală se realizează însă avînd la bază caracterul. Pe el te sprijini, la el te raportezi. Aparent despărțit de ea, caracterul are legături intime cu inteligența. In fapt, e inteligența statornică, fermă, morală, care se situează mereu de partea adevărului și, de aceea, foarte rară.

„Boala serioasă a vremii noastre – observa filozoful Max Nordau în „Precuvîntarea” la „Minciunile convenționale…” – e lașitatea. N-ai îndrăzneala astăzi să-ți desfaci steagul, să-ți iei răspunderea celor ce crezi că înfățișează adevărul. Să-ți potrivești faptele după propriile-ți convingeri; socotești că e mai cuminte și mai priceput lucru să nu te depărtezi de obicei, de ceea ce se face împrejuru-ți, chiar cînd înlăuntrul tău ai rupt de mult cu aceste lucruri; nu vrei să jicnești pe nimeni, nu vrei să atingi vreo prejudecată; asta se numește «a respecta convingerile altuia», tocmai ale acestui «altul» care nu respectă de fel propriile tale convingeri; el le ponegrește, le urmărepte cu ura-i, nedorind altceva mai bun decît să-ți zdrobească aceste păreri odată cu tine care le împărtășești”. în cei 121 de ani trecuți de la formularea lor, aceste afirmații au fost, în mai multe rînduri, actuale. Acum iarăși sînt. Lașitatea e direct proporțională cu confortul unei societăți. De regulă, cine trăiește foarte bine e conformist, reacționar, laș. Respinge tot ceea ce l-ar putea tulbura și periclita. în cazul unui război, de pildă, primul care se fofilează de la înrolări sînt întotdeauna bogații. Lașitate e să consimți la prezența răului, să nu-l urăști pe față. Adversar al ipocriziei burgheze, Nordau ar fi pus astăzi la zid și în numele „corectitudinii politice”, permisivă cu numeroase aberații. Istoria, religia, morala nu mai constituie argumente. De data aceasta conformismul vine de peste Ocean. La rîndul lui, Occidentul nu mai crede în proteste. Au împiedicat manifestațiile de la Paris, Londra și Roma intervenția în Irak? în loc să fie priviți cu admirație, protestatarii sînt ridiculizați. La noi incidența lașității e și mai mare. Cine crede că după 1990 aci a înflorit curajul, se înșeală. Societatea postdecembristă n-a mai produs disidenți veritabili, opozanți care să împingă determinarea pînă în zilele albe. Puțină miere și – ca în cunoscuta parabolă – am uitat de inorogul care ne fugărea! Pentru majoritatea românilor, reali sînt doar cei care au reușit să se îmbogățească, indiferent cum. Cine e loial, cine sfidează tirania modelor, cine crede în eradicarea corupției și în instaurarea moralei „e de pe altă lume” sau e considerat „nebun”. Lașitatea e cel mai evidentă la intelectuali. De aceea, poate, dintre toate categoriile sociale ei au pierdut cel mai mult în „tranziție”: credit, autoritate, respect. Prestigiul lor e cel mai scăzut din întreaga istorie modernă. Dovadă, vidul care le absoarbe vocile, fenomen ce pare iremediabil în viitorul apropiat.

Un profesor de-al lui Gala Galaction le spune studenților săi că „la un popor din peninsula Balcanică urna electorală, cînd vin alegerile, e așezată în pronaosul bisericii”. Oricît de pătimași, oamenii votează cu frica lui Dumnezeu. Pilda aceasta mă face visător: dacă ar fi actualizată – mă întreb -, ar avea efectele scontate? Plin de îndoieli cum sînt, nu mă bazez însă nici pe „falanga servitorilor altarului”. Indatorați pentru diverse donații, votul multora dintre preoți ar fi la fel de egoist și meschin ca al majorității enoriașilor lor. Din nefericire, Biserica nu mai poate „încovoia cerbicia trufașilor” (a inșilor cu mulți bani sau cu poziții sociale înalte) și elimina obediența interesaților. Ambele categorii n-au „respect de cele sfinte”. Cum să nu fii sceptic?se retrage, afirmă și neagă la fel de ușor. Cu ea poți cîștiga totul, dar poți și pierde. Bună în cele mai multe cazuri, devi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!