Sanitarii băcăuani nu vor mai ieși în stradă pe 22 noiembrie, cînd era programată greva generală a cadrelor medicale. „Ieri a avut loc, la București, Consiliul Național Extraordinar al Sanitas și s-a decis să se amîne greva pînă pe 9 decembrie. Ministerul Sănătății a dat ordonanța care rezolvă revendicările noastre, dar greva s-a amînat pentru că așteptăm rectificarea de buget, să vedem dacă aceasta asigură fondurile necesare pentru salarii și tichetele de masă pentru sfîrșitul de an”, ne-a declarat Aurel Crețu, președinte al Uniunii Județene a Sindicatului SANITAS, filiala Bacău. în urma negocierilor cu reprezentanții Ministerului Sănătății, cadrele sanitare au obținut cîte 20 de bonuri de masă și pentru lunile anului viitor, și-au păstrat facilitățile privind consultațiile gratuite, precum și majorări de salarii cu 23%, diferențiate pe categorii de personal. (Claudiu TĂNĂSESCU) Crețu, președinte al Uniunii Județene a Sindicatului SANITAS, filiala Bacău
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.