Locatarii Asociației 72 vor înapoi femeile de serviciu

Redacția Ziarul de Bacău

De aproape o lună, conducerea Asociației de proprietari 72 din Bacău a desfăcut contractul de muncă al celor trei femei de serviciu pe motiv că „mulți locatari au reclamat calitatea muncii lor”, după cum afirmă Vasile Păun, președintele asociației. în schimb, pentru efectuarea curățeniei pe cele 34 de scări de bloc, a angajat o firmă de profil. Pînă aici, nimic anormal. Numai că nemulțumiți sînt și acum. „Dacă înainte femeia de serviciu făcea curățenie în fiecare zi la noi pe scară, acum o salariată a firmei respective vine numai o dată pe săptămînă să măture și să spele. Să spele, este un fel de a spune, deoarece aduce o găleată cu doar trei litri de apă pentru toată scara. Mai mult murdărește”, susține Dumitru Cernat, șef la scara B, blocul 7 de pe strada Constructorului. Totuși, această scară arată ca o farmacie. „Aceasta pentru că noi, locatarii, o întreținem. Dacă așa va fi în continuare, mai bine renunțăm la serviciile firmei și ne asigurăm noi curățenia pe scară”, mai spune Dumitru Cernat. Pusă în fața acestei nemulțumiri, conducerea promite să adopte, de la 1 ianuarie 2005, soluția pe care o vor propune membrii asociației, pînă atunci avînd contract cu firma în cauză. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.