Selecție de proiecte pentru Fondul Cultural Național

Redacția Ziarul de Bacău

Ministerul Culturii și Cultelor a anunțat ieri, 19 noiembrie, selecția de proiecte de finanțare a unor obiective culturale pentru anul 2004. Solicitanți eligibili sînt persoane fizice ori juridice de drept public sau privat care semnează o declarație pe propie răspundere conform căreia îndeplinesc o serie de condiții. Activitățile eligibile pentru asemenea proiecte sînt protejarea și punerea în valoare a moștenirii culturale, dezvoltarea și promovarea valorilor culturale contemporane, iar condițiile de finanțare fac referire la cuantumul sprijinului financiar care poate fi acordat. Aici intră cel mult 70% din valoarea devizului general pentru programe și proiecte culturale, pentru a căror realizare se solicită acordarea sprijinului financiar de către una sau mai multe persoane fizice sau juridice de drept privat. De asemenea, se acordă 60% din valoarea devizului general pentru programe și proiecte culturale pentru a căror realizare se solicită acordarea sprijinului financiar de către una sau mai multe persoane juridice de drept public. Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 10 decembrie 2004. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.