Oamenii din grote

în timp ce unii dintre concetățenii noștri locuiesc în vile spațioase, se plimbă cu mașini care costă zeci de mii de dolari sau fac excursii în cele mai scumpe și exotice stațiuni și își permit să-și satisfacă orice capriciu, alții trăiesc în gropi, asemeni unor șobolani. Deși pare greu de crezut că în Mileniul III, într-o țară care aspiră să devină membră a Uniunii Europene, există oameni care mai locuiesc în adăposturi vîrîte sub pămînt, în care nu există nici o sursă de electricitate sau de căldură, acest lucru este adevărat.
La marginea Bacăului, în cîmpul din apropierea CET-ului, sînt săpate niște gropi strîmte, un fel de beciuri, în care locuiesc trei familii. Poveștile acestor oameni, chiar dacă par neverosimile, sînt reale, iar ele ne arată o dată în plus că indiferența, lipsa de educație și alcoolul alcătuiesc un amestec care poate schimba viața unui om, transformînd-o într-un coșmar.
Cleuța Luca are 53 de ani. Ea este una dintre „locatarele” celor trei grote. Femeia s-a mutat aici, împreună cu unul dintre băieții ei, în urmă cu un an, după ce Primăria a evacuat-o din apartamentul în care locuia. Acum trăiește din ceea ce strînge de prin gunoaie. Se întîmplă ca în unele zile să aibă noroc și să găsească printre ghene cartoane sau fier vechi. Chiar dacă nu cîștigă bani mulți de pe urma lor, femeia se bucură că poate să se vadă măcar cu o bancnotă de 10.000 de lei. Deși îi vine greu să vorbească, poate din cauza rușinii în care a trăit toată viața, ea recunoaște că a avut datorii foarte mari la întreținere și că a fost nevoită să renunțe la casa ei. Așa se face că a trebuit să își caute un adăpost în care să trăiască. „Nu am mai putut să stau la bloc. Locuiam pe strada Bicaz, la numărul 19, dar din cauza datoriilor la asociație a trebuit să plec. Primăria a hotărît să mă scoată în stradă”, spune femeia. Mai trist decît că și-a pierdut casa a fost faptul că, deși are nouă copii și un frate, nici unul nu au vrut să-i dea o mînă de ajutor. Ea spune că îi înțelege și că nu este supărată pe ei. „I-am crescut singură pe toți. Tatăl lor ne-a părăsit acum 14 ani. Am cinci fete și patru băieți. Au fost și buni, și răi. Unii mi-au făcut probleme mari, au ajuns în pușcării, dar eu nu am renunțat niciodată la ei. I-am ajutat cît am putut. Acum sînt toți la casele lor, dar de mine și de fratele lor cel mai mic au uitat. Probabil au și ei necazurile lor, de aceea nu vor să ne primească pe lîngă ei. Cîteodată, se mai îndură cîte unul și vine pe aici, să ne vadă”, povestește Cleuța Luca.

Nu știe să-și scrie nici numele

Virgil Petru Luca locuiește în groapă, împreună cu mama lui. El are 14 ani, dar pînă acum nu a reușit să termine nici măcar clasa întîi. A încercat de vreo trei ori, dar pînă la urmă s-a lăsat păgubaș, iar acum nici măcar numele nu știe să și-l scrie. în schimb, el a învățat cu multă ușurință să bea și să se drogheze. Mintea lui este mai tot timpul încețoșată de aburii alcoolului sau de aurolac. Deși el a fost luat în evidența Direcției Generale pentru Protecția Copiilor și a fost rezident în Centrul Pistruiatul, nimeni nu a putut să îl ajute să își depășească problemele. Așa că a renunțat la orice formă de protecție socială și s-a întors în văgăuna din „Cîmpul Mare”.
în adăposturile săpate în pămînt, locuiește și Petru Șerban împreună cu soția și fiica lor. Ei stau acolo de trei ani, de cînd au venit la Bacău. Bărbatul are 35 de ani și nu muncește nicăieri. în schimb, vinde coli de hîrtie, furate de la fabrica Letea. Petru Șerban a intrat de nenumărate ori pe mîna gardienilor publici și a jandarmilor, care i-au aplicat zeci de amenzi. în astfel de situații el face scandal și apelează la fel de fel de tertipuri, în speranța că va scăpa cît mai ușor. „Este unul dintre «clienții» noștri vechi. Deja îi cunoaștem obiceiurile. Nu scapă nici o ocazie să se certe cu noi, ba mai mult chiar, cînd vede că nu mai are scăpare, sare la bătaie sau se automutilează. S-a întîmplat să-și taie venele chiar în fața noastră sau să își pună lama la gît”, a declarat Petrică Cadar, comandant de grupă în cadrul Corpului Gardienilor Publici. Petru Șerban are o fetiță de nouă ani, Petronela, elevă în clasa a III-a. După ce își termină orele, ea merge în piață, unde știe că poate să întîlnească un om cu inimă bună, care să-i dea ceva de mîncare. Cît despre teme, le face pe unde apucă sau renunță la ele de tot.

Tristă alinare: mai rău de atît nu se poate

Tot într-o groapă de la marginea Bacăului locuiește și Elena. E o bătrînă care nici nu mai știe exact cum o cheamă sau cîți ani are. Povestea ei este asemănătoare cu cea a Cleuțelei Luca. „Am avut și eu o casă, ca tot omul. Locuiam pe strada Bicaz, într-un apartament cu două camere, dar am avut datorii mari la întreținere și am fost nevoită să plec. Acum dorm pe unde apuc. Uneori îmi este groază să mă întorc în groapă și prefer să dorm prin parc sau prin scări de bloc. Beciul ăsta a devenit casa mea, dar uneori sînt sătulă de el”, spune Elena.
în pragul iernii, șase oameni sînt nevoiți să doarmă într-un cîmp, un loc care abia se vede de la balcoanele celor mai apropiate blocuri. Ei nu mai speră la nimic bun. Singura lor alinare este convingerea că mai rău de atît n-are ce să li se mai întîmple. Decît să moară. Nu mai au nimic de pierdut: nici case, nici bani, nici prieteni. (Oana MĂGUREAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!