Calculatoarele pot fi cumpărate pînă la 7 decembrie

Redacția Ziarul de Bacău

Cei 372 de elevi băcăuani care au fost aleși să beneficieze de cupoane pentru achiziționarea calculatoarelor mai au la dispiziție încă trei săptămîni ca să-și cumpere aparatura. Termenul inițial pînă la care familiile elevilor beneficiari ar fi trebuit să cumpere calculatoare era 15 noiembrie. Numai că, zilele trecute, Ministerul Educației și Cercetării a decis ca dovada achiziționării computerelor subvenționate să se facă pînă la data de 8 decembrie. Elevii și studenții pot depune copiile după facturi și procesele verbale de predare-primire pînă la 8 decembrie 2004, iar agenții economici pot depune, tot pînă la aceeași dată, bonurile valorice, copiile după facturi și procesele verbale de predare-primire, spre decontare, la Comisia Județeană constituită la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Bacău. Interesant este că deși unii dintre solicitanți s-au declarat nemulțumiți de repartizarea cupoanelor pentru calculatoare, în școlile din județ există și elevi care au restituit bunurile în valoare de 200 de euro. Pînă acum, la ISJ au fost restituite șapte cupoane, fie din cauză că solicitanții au abandonat cursurile, fie pentru că familiile lor depășeau venitul minim cerut de lege. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.