Momeala PSD a funcționat din nou

Redacția Ziarul de Bacău

Eduard ADAM

Premierul Adrian Năstase, candidatul Uniunii Naționale PSD ^ PUR la fotoliul de la Cotroceni, a făcut ieri seară o vizită electorală în orașul Bacău. Urbea lui Bacovia nu mai este considerată fief PSD din vară, cînd social-democrații au încasat o înfrîngere usturătoare, urmată de demisii și schimbări importante. Acum, Adrian Năstase ar fi trebuit dus de colegii de partid în județ, nu în Bacău. Nu dădea însă bine la imagine, așa că a venit județul la el. Poate părea greu de crezut, dar chiar așa s-a întîmplat. O adevărată mare de oameni de la Rafo și Carom Onești îmbarcată în zeci de mașini a fost detașată, pentru o după-amiază, în fața Hotelului Moldova. Au urmat alte mașini cu cetățeni din Slănic Moldova și Moinești. Totul, doar ca în fața lui Năstase să aibă cine să aplaude și să facă frumos. Și cum lumea, probabil, n-ar fi venit în veci de bunăvoie, pesediștii au recurs, ca de cîte ori pînă acum, la diferite momeli. Muncitorii de la Rafo și Carom, de exemplu, povesteau chiar ei, au primit cîte 100.000 de lei de căciulă atunci cînd au plecat de-acasă. Banii, cică, erau pentru ceva de-ale gurii, mai ales că cei mai mulți au fost pur și simplu scoși din fabrică pentru mitingul lui Năstase. Ca să fie și mai convingători, pesediștii care-au pus toată afacerea pe roate le-au mai oferit rafinorilor și cîte o zi liberă.

Evident, discursul lui Năstase s-a referit în special la orașul Onești. Acolo unde premierul știa sigur că va prinde, dacă va spune că Alianța D.A. sau oricare alt partid vrea să închidă Rafo. A mai făcut, domnul Năstase, și tot felul de pontițe și glumițe pe seama „iepurașilor portocalii care au dat iama prin țară”. N-a spus nimic însă actualul premier despre ce va face el și PSD^ PUR dacă vor ajunge la putere. Momeala însă a ținut. A fost suficient ca Adrian Năstase să ațîțe cîteva mii de oameni că vor rămîne fără locuri de muncă, ca restul discursului său să nu mai conteze.

Sincer aș fi interesat să aflu dacă fruntașii pesediști băcăuani, cei care au pus la cale mascarada de ieri seară, i-au spus șefului lor de partid în ce condiții i-au adus pe oamenii aceia, prin frig și nemîncați, la întîlnirea cu el. Și mai tare mă macină curiozitatea de a afla pentru ce acest tot circ? Dacă oamenii au fost plătiți să vină, sau obligați – sincer, nu mai contează, oricum nu vor vota cu cei care i-au siluit să facă ceva împotriva voinței lor. Spun asta pentru că i-am auzit pe mulți dintre ei aseară, cum înjurau printre dinți fie din cauza frigului, fie din cauza candidatului.

Dar asta nu-i tot. PSD s-a mai dedat și la alte metode de a momi electoratul. Ieri am fost sunați la redacție de cineva care susținea că la Tamași reprezentanții PSD au împărțit alimente și alte obiecte tuturor celor care le-au ieșit în cale. Onest mod de a-ți face campanie. La unii cu bani, la alții cu alimente. Unde mai pui că la un liceu din Moinești directorul adjunct s-a erijat în agent electoral al PSD. La o școală din Lipova ar sta, spun unii, afișele mari ale social-democraților exact în mijlocul curții școlii. A mai rămas ceva de făcut?!de bunăvoie, pesediștii au recurs, ca de cîte ori pî

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.