Ovidiu PAULIUC
Campania asta electorală mai are două zile pînă să își dea duhul, după ce o lună întreagă a fost ca și în moarte cerebrală. Evident, nu a gîndit prea mult, nu s-a mișcat coerent, abia a bîguit și doar din cînd în cînd a zvîcnit necontrolat de cîteva ori din mîini și din picioare. Vineri, la miezul nopții, va fi deconectată de la aparate și depusă în urnă. Și uite așa, nici măcar mitingurile electorale nu au mai fost ce erau odată. De pe afișierele legale, umplute cu greu, ne-au zîmbit mai ales iluștri necunoscuți. în schimb, pe clădirile importante ale orașului și-au lipit fețele cei mai puternici și mai cunoscuți politicieni, ieșind astfel, încă o dată, în afara legii.
Ieri, un om de afaceri băcăuan, ultra-cunoscut, dar care acum pare doar un politician prea stresat de campanie și de grija că și-ar putea pierde influența în zonă, ne-a transmis prin telefon, mie și colegilor de la ziar, să-i facem o lucrare, dar nu vă pot spune de care, că, vorba aia, s-ar înroși hîrtia. Dacă nu ați înțeles despre ce tip de lucrare e vorba, vă traduc, oarecum, și vă spun că ne-a umplut frigiderul cu carne. Dacă nici așa nu ați înțeles, întrebați-i pe cei din jur, că e prea cunoscută zicala să nu știe cel puțin nouă din zece oameni de ea. O fi și asta vreo „strategie electorală”, de care, însă, cu siguranță nu scriu manualele americane de campanie.
Tot din colecția „electorale”, îmi vine în minte un alt politician băcăuan care, deși nu se află pe vreo listă de candidați la aceste alegeri, mi-a trimis acasă o scrisoare în care mă roagă să îi votez pe ai lui, că merită. Sincer, nu era nevoie să mă roage, fiindcă, din păcate, nu există prea multe alternative. Numai că am remarcat, de la prima privire pe plic, faptul că domnul politician a folosit în mod ilegal o bază de date în care figura și numele meu, și pe care a pus mîna pe căi obscure. Este vorba despre, probabil, cea mai vastă și completă bază de date referitoare la gloata electorală și care aparține unei societăți care are grijă de becurile noastre. Și care societate este singura dintre cele care îmi trimit facturi acasă și care mi-a stîlcit și numele și prenumele într-un mod absolut unic și amuzant, de unde și deducția cu proveniența bazei. Una peste alta, dacă nu știați, există o lege care spune că folosirea unei baze de date referitoare la persoane, fără acordul acestora, se pedepsește chiar și cu închisoarea. V-a întrebat cineva dacă vreți să primiți acasă scrisori electorale adresate?
Chiar dacă anemică, perioada electorală s-a evidențiat, totuși, mai mult prin mizerii și ironii stupide, decît prin mesaj, ceea ce ar putea demonstra un regres păgubos al politicii din ultimii 15 ani. Taman cînd țărmul Europei începe să se vadă din vîrful catargului. De naufragiu ne poate salva, însă, măiestria cîrmaciului. Așadar, atenție!ă-i facem o lucrare, dar nu vă pot spune de care, că, vorba aia, s-ar
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.