Pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor din Onești, 50 de elevi ai Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” și ai Colegiului Național „Grigore Moisil”, îmbrăcați în pelerine roșii, au participat la o acțiune de sensibilizare a oneștenilor, cu prilejul Zilei Internaționale de luptă împotriva virusului HIV/SIDA. Ei au desfășurat mai multe pînze pe care erau trecute numele persoanelor care au murit din cauza acestei maladii. Pentru aceștia au fost aprinse lumînări și s-a ținut un moment de reculegere. în cadrul acestei acțiuni a avut loc și o masă rotundă pe tema: „Nediscriminarea persoanelor bolnave cu SIDA”. La această masă rotundă au participat cadre medicale, reprezentanți ai unor instituții publice, elevi și părinți.
Acțiunea a fost organizată de Direcția de Sănătate Publică Bacău, Ordinul Asistenților Medicali Bacău, Filiala Bacău a Uniunii Naționale a persoanelor infectate și afectate cu HIV/SIDA (UNOPA) și Asociația „Lizuca” din Buhuși. Unul dintre cei mai activi dintre organizatorii acestei acțiuni, Pavel Teodoru, ne-a spus că o astfel de acțiune va aea loc și la Buhuși. (Ion MORARU)și urmează să se desfășoare și în orașul Buhuși.(Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.