Numele inspectorului de informatică este încă necunoscut

Redacția Ziarul de Bacău

Numele inspectorului școlar de informatică care va coordona activitatea profesorilor de specialitate din școlile băcăuane nu va fi cunoscut mai devreme de începutul semestrului următor. Potrivit inspectorului școlar general Ghiorghi Iorga, decizia în ce privește numirea inspectorului de informatică depinde de hotărîrea pe care o va lua actualul inspector, Carmen Corduneanu. „Carmen Corduneanu a solicitat un timp de gîndire, să vadă dacă mai vrea sau nu să ocupe această funcție. Pînă la începutul anului următor vom ști care este decizia pe care a luat-o și vom face numire cu delegație pentru acest post”, a precizat Ghiorghi Iorga, inspectorul școlar general. Postul de infirmatică din cadrul ISJ este în prezent singurul care nu a fost ocupat prin concurs. La evaluarea desfășurată săptămîna trecută s-a înscris un singur candidat, profesoara Daniela Tarasă de la Colegiul „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău. Aceasta nu a intrat însă la evaluare din cauză că nu întrunea punctajul minim la curriculum vitae. Potrivit „generalului” Iorga, șanse să ocupe funcția cu delegație au Carmen Corduneanu, titulară a unei catedre la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, actualul insector, în cazul în care va dori să rămînă, sau, ca variantă, profesoara Daniela Tarasă. (Costinela BREAHNĂ)u” din Bacău. Aceasta nu a intrat însă la evaluare din cauză că nu în

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.