1001 impresii din lumea arabă

AM VĂZUT PARISUL!

Doru CIUCESCU
Autogările sînt mult mai cunoscute călătorilor, comparativ cu aeroporturile, porturile maritime sau cele fluviale. în același timp, în unele gări aeriene am avut impresia că mă găsesc în unele rutiere, cum mi s-a întîmplat în 1987 la aeroportul Domodedovo din Moscova și invers, ca în cazul stației din Washington a celebrei companii de transport cu autocarele „Greyhound”, pe unde am trecut în 1999 sau, spre marea mea surprindere, al celei din …Casablanca, sediu care aparține companiei Ș.U.M.N. (Șarica Uatania Maghribia Naqliaț – Societatea Națională Marocană de Transport).
în perioada cînd am acordat asistență didactică la Institutul Industrial Superior din capitala economică a Marocului parcurgeam pe jos cei aproximativ patru kilometri dintre domiciliu și serviciu, atît la dus cît și la întors, unul dintre motive fiind faptul că îmi făcea plăcere să parcurg întreg bulevardul Muhammad V, care constituia trei sferturi din lungimea totală a traseului. Construită în perioada Protectoratului francez (1912-1956), această arteră de circulație este mărginită de la un capăt la altul de blocuri cu patru pînă la zece etaje, la ale căror partere sînt amenajate …trotuarele, mărginite pe o latură de coloanele de susținere ale clădirilor, iar pe cealaltă – de vitrinele elegante ale magazinelor. Această soluție arhitecturală ferește pietonii de razele arzătoare ale soarelui, dar și de ploaie.
…Era o după-amiază de iunie, cînd pietonii din Casablanca urmau trasee savante, evitînd pe cît posibil radiația solară. Era o căldură așa de mare încît aș putea zice, parafrazînd o zicală românească, să nu scoți un cîine din …umbră. Veneam spe casă de la institutul unde lucram, cu grija permanentă să mă feresc de razele oblice ale soarelui, luînd exemplul localnicilor, care se înghesuiau pe partea din trotuar unde nici măcar pielea neacoperită de sandale nu ajungea în bătaia soarelui. Respiram tot mai greu și pășeam rar, cu opriri dese. Simțeam nevoia să mă odihnesc undeva. Erau simptome de cardiopatie ischemică apărute prematur, datorită condițiilor climaterice de atunci. La un moment dat mi-a venit un gînd care mi s-a părut salvator, așa că am părăsit bulevardul Muhammad V și m-am îndreptat, pe bulevardul Hassan Saghrir, spre autogara Ș.U.M.N.
în interior domnea o curățenie de aeroport, care mă umplea de mirare și îmi impresiona plăcut ochiul. Stucatura albă a pereților și elementele de arhitectură arabă făceau o bună impresie. Pardoseala din imitație de marmură neagră strălucea. Băncile din material plastic de culoare albastră și cadru metalic negru creau o ambianță de confort modern. Spațiul era împărțit într-un hol mare, despărțit cu un glazvand de alte săli mai mici, unde nu se intra decît pe bază de bilet de călătorie. Predarea bagajelor se executa în hol, la ghișeele dotate cu bandă transportoare și cîntar. Intrarea pasagerilor se facea tot ca la aeroport, pe anumite porți ale sălilor de așteptare, care duceau direct la scările autocarelor. Traficul de pasageri depășise ușor capacitatea autogării. Era început de sezon estival. Cursele companiei Ș.U.M.N. erau atît interne, cît și internaționale, iar orarul plecărilor și sosirilor apărea afișat pe ecranele cîtorva monitoare. Călătorii, în marea lor majoritate, erau îmbrăcați europenește, bărbații în cămăși, iar femeile în bluze de vară. Numai cîteva femei purtau jalaba, acea rochie a portului arab care este lungă pînă la glezne și prevăzută cu mîneci și glugă. O mulțime de copii de toate vîrstele, gătiți ca pentru voiaj sau pentru a întîmpina rude venite de departe se strecurau, alergînd, printre călători, bagaje, mobilier și …turiștii tineri care așteptau, întinși direct pe pardoseală, ora plecării. Totuși, în această învălmășeală nu vedeam gunoaie pe jos, nu aveam nevoie să duc mîna la nas datorită unor mirosuri grele, nimeni nu ridica tonul ca la ușa cortului, cerșetorii schilozi sau cu prunci în brațe nu își făceau apariția.
Căutam cu privirea un loc liber, dar băncile păreau ocupate. La un moment dat am văzut un tînăr care îmi făcea semne să mă apropii de el și am răspuns chemării.
– Bonjour monsieur Doru, nu mă recunoașteți, eu sînt Muțașauiq (Curiosul), un fost student de-al dumneavoastră. Luați loc, a spus el cu un zîmbet larg, punînd pe pardoseală sacul de călătorie de lîngă el. Plecați undeva?
– Bonjour monsieur Muțașauiq. Sînt încîntat să te revăd. Nu plec nicăieri acum, dar am venit să văd orarul autocarelor. Tu ce faci aici?
– Am văzut Parisul!, a exclamat el dintr-o suflare, parcă ușurat de un complex de inferioritate care îl stresa de multă vreme.
– Aa, foarte frumos din partea ta, l-am felicitat eu. Ce-ai văzut în capitala Hexagonului?
– Am fost în vizită la un văr de-al meu, care locuiește într-un apartament din Saint-Denis, reședința comunei Seine-Saint-Denis, situată în nordul Parisului. Autocarul m-a dus direct la autogara Gallieni, care este și stație de metrou. De acolo am urmat instrucțiunile pe care mi le-a trimis prin poștă vărul meu. Am și acum scris într-un carnețel tot itinerariul. Muțașauiq a făcut o pauză cît să scoată dintr-un buzunar și să deschidă documentul respectiv, după care a continuat firul povestirii: De acolo am mers cu metroul pe linia 3 pînă la stația Place de la République, unde m-am transferat pe linia 4 pînă la stația Gare du Nord. Apoi, am luat trenul de pe linia D1 a R.E.R. spre Orry-la-Ville. în trenul acela m-am simțit ca acasă; parcă eram pe ruta Casablanca-Rabat, deoarece se vorbea mai mult în darija (dialectul limbii arabe vorbit în Tunisia, Algeria și Maroc). Muțașauiq a făcut o pauză, cît să pună carnețelul la loc, după care a continuat: Am vizitat catedrala Saint-Denis, unde sînt rămășițele pămîntești ale multor regi francezi. Allah, ce lungă este istoria Franței, numai dacă iau în considerare cîți domnitori cu numele de Louis a avut! De asemenea, într-o seară, vărul meu m-a dus în inima Parisului, pe strada Saint-Denis, unde am văzut la intrările unor ganguri întunecoase mai multe femei sumar îmbrăcate care, cînd ne apropiam de ele, ne întrebau: „tu viens (tu vii)?”. Allah, să fi avut eu mai mulți bani în buzunar!…
– Dar turnul Eiffel nu l-ai văzut ?, am întrebat eu, puțin decepționat.
– Ba da, l-am văzut de multe ori cu binoclul de pe balconul apartamentului vărului meu. Allah, ce frumusețe, zici că este minaretul moscheii Hassan II din Casablanca, doar că este din zăbrele metalice!
– Și ce-ai mai vizitat?, am întrebat eu, tot mai contrariat.
– Am fost să văd canalul Saint-Denis al Senei. Allah, cîtă apă curgătoare! Aa, era să uit: Am vizitat, la întoarcere, și cimitirul Pčre-Lachaise, deoarece are stație de metrou pe linia 3. Allah, ce morminte fastuoase aveți voi, creștinii!
ca la aeroport, pe anumite p

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!