Aproape zilnic mă întîlnesc cu amicul Vasile Lazăr. Sîntem de aceeași vîrstă, sîntem pensionari, avem cam aceeași pensie, la „origini” sîntem absol…

însemnări

Drapelul

Aproape zilnic mă întîlnesc cu amicul Vasile Lazăr. Sîntem de aceeași vîrstă, sîntem pensionari, avem cam aceeași pensie, la „origini” sîntem absolvenți ai Facultății de Sociologie, facem aceeași politică, ne diferim doar ca familie: el are un băiat, medic de țară prin județul Neamț, iar eu am trei fete. Cînd îi spun asta, el mă corectează: „De fapt, n-ai avut niciodată trei fete. Nu vrei, sau te faci că ai uitat, să accepți cuvintele lui Epictet…” Ei, cum să nu mi le amintesc! „Orice fată e un bun străin în casa tatălui său” – citez din memorie -, cuvinte care au fost un fel de „stindard” pentru fetele mele încă de pe vremea cînd erau eleve de liceu. Cam așa se întîmplă cînd mă întîlnesc eu cu prietenul Vasile Lazăr, onest cetățean al urbei noastre. Ieri, spre seară, prin dreptul Parcului Trandafirilor – acuma, iarna, pustiu, trist – mă ia pe nepregătite: „Ce părere-ți dai de ideea celor de la TVR1 de a introduce, în cadrul Jurnalului de la ora 19, o mini-emisiune sub titlul Drapelul. Pun pariu că-ți place…, că ești încîntat…”. Spuneam că și eu și el gîndim cam la fel vizavi de politică, de ce se mai întîmplă prin țară. Cum facem parte din generația celor care, cu motiv sau nu, sîntem culpabilizați în multe chestiuni de politică – repet, de cele mai multe ori pe nedrept – , aici sîntem amîndoi de acord că noțiuni precum „Patria”, „Patriotismul”, „Independența” etc. etc. s-au demonetizat în anii de dinainte de ’89 prin folosirea lor insistentă la nesfîrșit. Ca o mîncare pe care ești obligat s-o mănînci tot timpul. încît, după Revoluție, aceste noțiuni – reprezentînd, de fapt, esența existenței noastre în această țară – au căzut într-un asemenea grad în disgrație încît numai la auzul lor, mai ales generațiile tinere, dar, în fapt, oameni de toate vîrstele fac, pur și simplu, alergie…
Astfel că multă vreme nu s-au mai pomenit cuvinte ca „Patrie”, „Patriotism” etc., în ce ne privește pe noi, adică pe mine și amicul meu, am considerat, de la început, această atitudine negativistă cu o anume rezervă. Acceptînd căderea lor firească în disgrație, ne-am zis că situația nu va dura mult și că, mai devreme sau mai tîrziu, cineva va face ceva pentru a ne aduce aminte că sîntem români, că istoria noastră e multimilenară, că avem datoria sfîntă de a păstra tradițiile, de a cinsti însemnele naționale. Și iată că Vasile Lazăr – ca și mine – a primit cu toată bucuria ideea Televiziunii Naționale de a vorbi și prezenta poporului Drapelul, semnificațiile lui adînci de glorie, de dragoste de țară. „Eu vreau să cred – îmi zice Vasile Lazăr – că acesta e un început. Nu numai televiziunea, dar și voi, cei care mai scrieți prin ziare, aveți datoria să vorbiți mai mult despre Istoria noastră, să sădiți și să dezvoltați dragostea de neam și țară. Nu vezi ce-i în lumea asta…? Globalizarea nu-ți spune nimic…? Nu ți-e teamă că ușor, ușor, toate converg spre lepădarea de neam, de Istorie, de bucuria adîncă de a spune, cu mîndrie și respect, numele țării tale…?”
Amicul se dezlănțuie și văd că-mi face un adevărat proces de intenție. încerc să-l temperez: „Păi cum să nu-și renege, mulți, propria țară cînd la noi sărăcia e atotputernică, aproape generală, cînd corupția și clientelismul politic sînt întîlnite la tot pasul…!? Nu vezi cîți pleacă prin alte zări ale lumii cu deznădejdea și deziluzia în suflet…?” Și-i mai spun că, totuși, cei mai mulți nu și-au uitat țara, plaiurile natale, că mulți plîng numai cînd aud o melodie populară. âi amintesc – i-am mai spus asta, cînd, în toamna lui 2002, am revenit din Canada, unde am stat, la fiica mea, Lucia, o jumătate de an – de Mircea D., fost ofițer în armata română, pe care l-am cunoscut în Toronto și care, la un pahar de vin, a început să plîngă și să-mi spună că-i e dor pînă și de iarba din curtea părinților, și de pietrele din spatele casei lui dintr-un sat din județul Vaslui! Și i-am mai spus că la el acasă, deasupra ușii, drapelul României e înfipt pentru totdeauna, fapt pe care l-am văzut nu numai la proprietatea lui și a soției sale – o femeie cubaneză foarte frumoasă -, ci și la Cîmpul Românesc de la Hamilton și nu numai acolo… „Da, ai dreptate – a conchis prietenul meu – Drapelul rămîne emblema țării… Inițiativa Televiziunii noastre de a-l prezenta, înaintea Zilei Naționale a României, trebuie salutată, cu speranța că nu se va opri aici…”
Eugen VERMAN din memorie -, cuvinte care au fost un fel de „stindard” pentru fetele m

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!