Mai ceva ca în război!

Bătrînii Bacăului vînd petarde pentru mîncare

• de anul acesta, petardele sînt interzise n cu toate acestea, pocnitorile au început deja să bubuie în tot orașul n copiii le procură prin filiere proprii n unii bătrîni au găsit un mod de supraviețuire din vînzarea acestora

Ca în fiecare an, începînd cu mijlocul lunii noiembrie și pînă la începutul anului următor, liniștea băcăuanilor este tulburată de zgomotul infernal produs de petarde. Deși legea interzice comercializarea acestora, copiii nu se pot abține de la „plăcerea” de a tulbura liniștea oamenilor. Cu toate că nici un magazin nu vinde petarde, este interesant faptul că, indiferent de oră, urechile băcăuanilor sînt „greu încercate” de aceste pocnitori, zgomotul produs de acestea fiind greu de suportat. Sînt curioasă să văd cine îI alimentează cu „muniție” pe acești „teroriști” ai liniștei. Rămîn uluită de ceea ce urma să aflu.

Mă îndrept spre un grup de cinci copii, înfofoliți și cu căciulile trase pînă deasupra nasului, care tocmai se pregăteau să unească cap la cap o cutie de petarde, pentru ca zgomotul să fie mai puternic. „De unde aveți pocnitori?”, îi întreb. Copiii se uită lung la mine și nu-mi răspund. Un băiat suflă și stinge chibritul aprins, ținut între degete, cu care urma să aprindă petardele. „Nu vă spunem că ne pîrîți la diriginte!”, vine răspunsul. Par hotărîți să nu-mi răspundă, așa că apelez la o minciună. Le explic copiilor că nu vreau altceva decît să cumpăr și eu și că nu știu de unde pot găsi. „De la tanti Uca! E o bătrînă aici, pe Călugăreni, la blocul din față. La parter, prima ușă pe dreapta”, mă lămurește băiatul indicîndu-mi cu degetul blocul cu pricina. „Dacă vreți, merg cu dumneavoastră, că nu dă decît la copii. La oamenii mari nu vinde, că zice că sînteți de la Poliție. Pe mine mă cunoaște, că am mai luat de la ea”, adaugă băiatul. întreb pe copii, dacă știu cumva de unde are femeia petarde. „E săracă și nu are bani de mîncare. Așa că face bani cum poate. I le aduce fiul ei de la Suceava, că acolo se vînd. Le cumpără cu 5.000 de lei și le vinde cu 15.000 de lei cutia”, mă lămurește copilul.
Pornesc spre blocul unde la parter, pe dreapta, se vînd petarde. în spatele meu se aude o pocnitură cumplită și îmi dau seama că cei cinci băieți nu au renunțat la dorința de a teroriza cartierul. Se declanșează alarma unei mașini parcate pe marginea drumului. La geamul unui bloc iese proprietarul mașinii. „Mai puneți bă, mîna pe carte, lăsați pocnitul, că acu’ vin la voi!”, strigă omul de la geam. Intru în blocul indicat de băiat. Bat la ușa de pe dreapta. Aud pași ușori. Totuși nimeni nu-mi deschide. Le dau dreptate copiilor!

„Mai e un moș la URA, care ne dă mai ieftin”

Mă îndrept spre grupul băieților, mutați de data aceasta pe cealaltă parte a străzii. „Așa-i că nu v-a dat drumul?”, mă întreabă băiatul, care tocmai mă avertizase de acest lucru. „V-am zis eu, eram sigur!”, se mîndrește copilul. Scot 15.000 de lei din buzunar și îi dau acestuia, ca să văd dacă lui îi deschide cineva ușa de la parter. în cîteva minute acesta vine cu o cutie plină. „Mai știu o femeie, de la alt bloc, care vinde pocnitori! Aia e țigancă, dar tot bătrînă! Mai e și un moș la URA care ne dă mai ieftin, dar e lung drumul pînă acolo și dați bani pe autobuz. Și în piață, dacă întrebați în șoaptă, vă dau ăia. Cică pe sub mînă se dau și în Complexul Bistrița. Eu mi-am cumpărat multe, pot să pocnesc pînă la vară”, îmi explică un alt copil.
âI întreb pe copii dacă știu faptul că e interzisă vînzarea petardelor, chiar și în preajma sărbătorilor. „Știm, dar nu ne prind jandarmii, că noi fugim repede printre blocuri. Odată era să mă prindă unu, dar am scăpat, că m-am ascuns într-o scară de bloc”, se bagă în discuție altul.
Rămîn uluită cînd aud faptul că, deși este interzisă vînzarea pocnitorilor, destui sînt cei care încalcă legea. Ajung la concluzia că în ziua de azi, oricine poate vinde orice, indiferent dacă este legal sau nu. Totuși, faptul că sărăcia îI împinge pe bătrînii Bacăului să vîndă petarde e mult mai șocant. Chiar și aceștia, pentru care aș fi băgat mîna în foc că respectă cu sfințenie legea, fac astfel de compromisuri, doar pentru a supraviețui pentru că, după o viață de muncă au ajuns să trăiască de pe o zi pe alta. (Olimpia FILIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!