Iulian Mogâldea, în vîrstă de 45 de ani, din comuna Balcani, a ajuns la spitalul din Moinești în stare gravă. Pacientul s-a prezentat cu un traumatism cranio-cerebral acut deschis provocat de lama unui topor. „Aceasta a fost consecința unei dispute verbale, pe fondul consumului de alcool, cu un consătean care, pentru a-și impune punctul de vedere, l-a lovit cu toporul în cap. Aceasta a fost relatarea pacientului, însă polițiștii urmează să stabilească toate detaliile în care s-a produs agresiunea”, ne-a declarat medicul Sergiu Rău, unul dintre cei care, prin eforturile depuse, a făcut ca starea de sănătate a victimei să devină stabilă. La secția de Chirurgie a aceluiași spital au mai primit îngrijiri medicale Carol Kiss, în vîrstă de 36 de ani, din Ghimeș, și Iosif Ciobanu, de 56 de ani, din Pîrjol. Ambii prezentau plăgi prin înjunghiere, cu mențiunea că ultimul a ajuns în această ipostază după o agresiune în familie. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.