Alegerile magistraților

Redacția Ziarul de Bacău

Bătălia electorală nu se poartă numai la nivel politic, ci și printre magistrații din toată țara. Ieri, pentru prima dată în istoria postrevoluționară a justiției, judecătorii și procurorii și-au ales liber reprezentanții în ceea ce poate fi numit, fără exagerare, guvernul și miniparlamentul magistraturii românești. Asta pentru că CSM, instituția pentru care s-au făcut alegeri, este forul care se ocupă de tot ce înseamnă cariera magistraților, inclusiv abaterile disciplinare. Din raza Curții de Apel Bacău, pentru aceste alegeri au participat trei magistrați: Liliana Ciobanu, președintele Curții de Apel Bacău, judecătorul Valerica Grosu, de la Tribunalul Bacău, și procurorul Mihail Niculescu, de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Moinești. Alegerile s-au desfășurat la sediul instanțelor, iar rezultatul, secret deocamdată, a fost transmis la CSM, unde se va verifica legalitatea alegerilor, vor fi centralizate voturile, validate rezultatele și apoi, pe 14 decembrie, vor fi afișate rezultatele. în condițiile în care componența numerică a CSM se reduce la 19 membri din toată țara, membrii selectați pentru alegeri au fost nevoiți să-și facă lobby în celelate instanțe pentru a avea șanse în alegeri. Potrivit legii, CSM are următoarea componență: 14 magistrați sînt aleși în adunările generale ale magistraților și fac parte din doua secții, una pentru judecători și una pentru procurori; prima secție este compusă din șapte judecători (patru de la curțile de apel, doi de la tribunale și unul de la judecătorii), iar cea de-a doua din cinci procurori. De asemenea, din CSM vor mai face parte doi reprezentanți ai societății civile și trei membri de drept: ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, și procurorul general al României.

Judecătorii au fost mai pudici, procurorii mai relaxați

Votarea a durat destul de puțin. „în cadrul locurilor rezervate curților de apel au fost 15 candidați din toată țara. Adunarea generală a fost prezidată de doamna judecător Mariana Mastacan, magistratul cu cea mai mare vechime la Curtea de Apel Bacău. Au fost prezenți 32 de judecători din cei 33 care aparțin acestei instanțe, adunarea fiind legal constituită”, ne-a comunicat Camelia Drăghin, purtătorul de cuvînt al Curții de Apel Bacău. Cert este că magistrații băcăuani, ca să aibă șanse pentru a accede într-un asemenea post onorant, ar fi trebuit să-și facă lobby în mai toată țara. în urma unui calcul simplu, pentru ca unul dintre cei trei magistrați să fie ales în CSM ar trebui ca ei să aibă voturile tuturor magistraților nu numai de la instanțele de la care provin, ci și a celor de la încă patru instanțe. Cele mai multe șanse în alegeri le vor avea magistrații din București, unde numărul acestora trece de 100 de persoane, cam cît cinci curți de apel la un loc.
Durata mandatului membrilor aleși ai CSM este de șase ani, spre deosebire de reglementările de pînă acum, care permiteau un mandat de patru ani. Membrii CSM au calitatea de demnitar. în cele patru CSM care au funcționat după revoluție, băcăuanii au avut un singur reprezentant, în persoana lui Vasile Alixandri, fostul procuror general al Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Bacău. Acesta este în prezent judecător la înalta Curte de Casație și Justiție și nu mai candidează pentru încă un mandat la CSM. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.