Anul acesta, ultima zi din Postul Nașterii Domnului s-a nimerit a fi una de vineri, adică una consacrată prin excelență postului. Cu pregătirea adecvată pentru marea sărbătoare a cărei vechime se pierde în negura timpului, băcăuanii mai au cîteva ceasuri pentru a-și pregăti și sufletul pe măsura evenimentului mult așteptat. Bisericile mai sînt încă deschise pentru ca oamenii să se poată spovedi. După un post de 40 de zile, început la 15 noiembrie, astăzi se anunță a fi ziua cea mai grea pentru creștini. Ziua de 24 decembrie, numită și ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decît celelalte zile: se ajunează pînă la ceasul IX (orele 15-16), cînd se obișnuiește să se mănînce, în unele părți, grîu fiert, amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului lui Daniel și al celor trei tineri din Babilon. în unele părți se ajunează în această zi pînă la răsăritul luceafărului de seară, care ne aduce aminte de steaua care a vestit magilor Nașterea Domnului. Această ajunare amintește totodată postul ținut odinioară de cei care urmau să se boteze, în seara acestei zile, la liturghia săvîrșită atunci în acest scop. O zi de post, mai puțin aspru decît cel ortodox, este ținută și de credincioșii romano-catolici. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.