Scripta manent

Victime ale jocurilor de interese

* Soarta românilor într-un proiect privind împărțirea Imperiului Otoman

După divizarea Poloniei de către vecinii deosebit de rapaci, între aceștia: Austria, Prusia și Rusia, împărțirea imperiului condus de sultanii otomani a devenit un subiect frecvent dezbătut de diplomația și politica statelor europene. Unul dintre aceste studii, păstrat în Arhivele Statului Torino, a fost cercetat și microfilmat de noi. Autorul propunea marilor puteri ale timpului ca împărțirea părții europene cotropite de către otomani să fie realizată după participarea la războiul împotriva Porții, de către Anglia, Austria și Rusia. Participarea țarismului rus era motivată de faptul că posesiunile deja cotropite pe litoralul Mării Negre și cele pe care urma să le anexeze statului respectiv impuneau un suveran rus, puternic, la Constantinopol, sau unul subordonat. Austriei i se recomandă „să rămînă în situația de statu quo”, deoarece otomanii nu se temeau prea mult de agresivitatea ei. Forțele militare și politice pe care le cumpărase cu ușurință diplomația otomană prin bani și cesiunile teritoriale în defavoarea statului moldav, nu reprezentau un pericol. Puterea economică a Angliei, în plină ascensiune, se putea impune în oricare parte a lumii, fără pierderi din partea forței sale maritime, comerciale și financiare ale regatului. Nici Franța și nici Anglia nu erau potrivnice dezmembrării părții europene a imperiului sultanilor și alungarea otomanilor din Asia Mică. Franța nu avea motive redutabile să se teamă de existența unui guvern puternic la Constantinopol, căci în cazul unui război cu Austria sau cu Rusia acesta avea tot interesul să sprijine politica franceză în posesiunile otomane din Europa. Puterile europene puteau evita un război distrugător între ele numai prin realizarea acestei divizări, prin care să se formeze un imperiu grecesc care să cuprindă România, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Albania, Thesalia, Epirul, Candia, Arhipelagul Grecia, Anatolia, Helespontul și Bitynia, părți care aparțineau de drept și de fapt suveranului constantinopolitan. Moldova și Țara Românească trebuiau să fie constituite într-un regat condus de regele Luchtembergului, cu condiția ca Rusia să renunțe la protectoratul asupra Serbiei. âmpăratul Nicolae putea fi convins ca să asigure un tron marii ducese Maria, fiica sa, iar noul regat, pus sub conducerea ducilor de Luchtemberg, putea fi privit ca o anexă a Rusiei. Austriei urmau să-i fie atribuite Bosnia, Croația, Dalmația, regatul Bavaria, în schimbul cedării Lombardo-Veneției și Tirolului către Italia. La Constantinopol ar fi urmat să fie instalat regele Othon al Greciei, care ar fi fost obligat să satisfacă interesele economice, politice, militare, culturale, religioase ale Rusiei, sau poate unul impus de țarism.
Autorii interesați și obtuzi, lipsiți de judecată sănătoasă asupra dreptului fiecărui neam european de a dispune el însuși de capacitatea de a se organiza economic, social, politic, cultural, religios, militar în vederea dezvoltării sale ulterioare, hotărau împărțirea populației europene în favoarea Austriei, Rusiei, Angliei, Franței, Italiei, Greciei. Pentru asemenea gînditori politici nu existau o sumedenie de etnii europene și anume: română, polonă, maghiară, slovacă, cehă, croată, bulgară, macedoneană, slovenă, albaneză și alte grupări mai mici. Toate acestea erau destinate să facă parte din marile puteri europene, constituite prin biruința asupra vecinilor, care nu aveau nici posibilitățile materiale, dar nici pe cele politice și militare din cauza oprimării extrem de violente exercitate asupra lor cu constrîngerea cea mai teribilă.
Soarta românilor extracarpatici din Moldova, Țara Românească, Dobrogea ar fi fost una de dependență față de „guvernămîntul deosebit de puternic al Rusiei”, care ar fi avut cele mai favorabile posibilități de slavizare și de a determina dispariția acestei părți din neamul românilor.
Trist și deosebit de periculos era destinul românilor din monarhia Habsburgilor, al maramureșenilor, transilvănenilor, bănățenilor,
al celor din Crișana, Ungaria, Dalmația, Croația. Soarta lor ar fi fost deosebit de cruntă, căci nu li se prevedea nici o cale de progres și dezvoltare, doar numai una de asuprire și de deznaționalizare;
nici pentru populația românească din Balcani, cea din provincia „Romania”, nume de rezonanță istorică deoarece dura din perioada imediat următoare lui Constantin cel Mare. în Macedonia, Grecia și Bulgaria nu se prevedea o situație mai favorabilă deoarece ar fi urmat să fie înglobate viitorului imperiu grec. Autorii occidentali, de credință catolică, au preconizat și „unirea Bisericii Grecești la cea latină” și astfel s-ar fi rezolvat „liniștea și dezvoltarea neamurilor europene”.
Bine că națiunile Europei au progresat prin lupta lor pentru libertate, iar planurile de acest fel au rămas acolo unde meritau! (Prof.dr. Dumitru ZAHARIA)ă prin bani și cesiunile teritoriale în def

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!