Ultima ședință din acest an a Consiliului Local Moinești, care se va desfășura astăzi, are o ordine de zi încărcată, cu nu mai puțin de 15 puncte ce vor fi supuse dezbaterilor. Printre acestea figurează și un proiect de hotărîre, inițiatorii fiind un grup de consilieri locali, care privește acordarea titlului de Ctățean de Onoare al municipiului Moinești veteranilor de război din localitate. Un alt proiect de hotărîre vizează bugetul local de venituri și cheltuieli pentru anul 2005. în acest caz va fi supusă spre aprobare suma de 180 miliarde de lei, din care peste 70 de miliarde de lei urmează să fie destinați cheltuielilor din învățămînt. Practic, în majoritate, este vorba de plata salariilor cadrelor didactice moineștene. Alte două puncte ce vor fi supuse discuțiilor se vor referi la extinderea rețelelor de gaze naturale, respectiv la reabilitarea celei de distribuție a apei în oraș. Tot la inițiativa unor consilieri, un alt proiect de hotărîre va genera probabil vii dezbateri și controverse. Acesta are ca subiect modificarea unei hotărîri din anul 2002 ce privește încadrarea terenurilor pe zone în municipiu.
(Mihai VIERIU) ce vor fi supuse discuțiilor se vor refe
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.