O undă de apă limpede

Redacția Ziarul de Bacău

Ovidiu PAULIUC

L-ați auzit pe Vadim la ședința Parlamentului pentru acordarea încrederii noului Guvern? Nu vi s-a părut prea liniștit, prea spiritual, în loc să împuște la unguri, ca de obicei? Așa mi s-a părut și mie. Iar cînd totul părea să decurgă în maniera unor ședințe obișnuite de politicieni rivali, dar cînd lipsește Vadim sau după ce își ia calmantele, iată că apare poneiul lui Năstase, acest Victor Poanta al politicii românești, cu zîmbetul lui stupid și impertinent, care se aburcă în vîrful căpiței cu tolba de ironii în spate și o deșartă peste o grămadă de oameni onorabili, între care și Mona Muscă, pentru care pînă și cozmîncii au respectul cuvenit. Să fie de vină frustrările unuia care, ascuns sub pulpana lui Năstase, s-a văzut învingător pînă în ultima clipă? Și căruia nici acum nu îi vine să creadă că îl vede pe mentorul său doar în fruntea Camerei Deputaților, în timp ce Băsescu este șef peste ei amîndoi?

Că micul Titulescu vrea sau nu vrea, de ieri și-a intrat în pîine noul Guvern. Plin de tinerei, dar și de oameni cu adevărat bogați, ceea ce, spune Tăriceanu, ar trebui să îi ridice deasupra oricăror suspiciuni de corupție. Numai că, este bine știut că tentația o au mai ales funcționarii din eșaloanele inferioare, că dacă ar fi fost și ei bogați, poate ar fi ajuns șefi în locul celor pe care îi au acum. Mai important este că membrii noului Guvern sînt oameni competenți, din cîte se știe, dar nu se știe cum vor lucra în echipă. Dar să ne ferească cel de sus să fie atît de competenți, încît să fie specialiști de-a binelea, și să ne aducă aminte de guvernarea dintre 1996 și 2000. Că dacă se mai întîmplă vreun șir de boacăne ca atunci, PSD-ul va prinde rădăcini la putere cel puțin două mandate după aceea. Numai că, iată, sîntem într-o perioadă în care, oricît am fi de gîngavi și împiedicați, nu prea putem greși, întrucît Europa ne-a pus lesă și ne trage la ea.

Păcat că Guvernul actual nu a fost posibil decît prin mijlocirea lui Voiculescu, acest nu-mai-știu-cum-să-i-spun, că nu mai există epitete nefolosite. Vorba aia, un fel de autostopist, care stă cu mîna ridicată la marginea drumului pînă cînd prinde cursa. A stat cu mîna ridicată cînd trecea rata cu pesediști, dar cînd a văzut că ăsteia i s-a spart roata, a făcut autostop în sens invers.
în aceeași idee, de menționat încă o dată cum cele două procente ale lui Voculescu reușesc să tulbure apele și la Prefectura Bacău. Unde, numele prefectului a devenit și mai incert după ce vistiernicul lui Ceaușescu a emis pretenții la cel mai moale scaun din Prefectură. Fiindcă, nu-i așa, Voiculescu poate chiar crede că Stavarache a cîștigat Primăria datorită apartenenței sale la PUR, iar partidul merită totuși o funcție importantă aici, la Bacău. Nostalgii.

Dinspre noul guvern adie o briză de liberalism care era absolut necesară în norul de noxe social-democrate produse din banii publici. Echipa nu a cea mai proastă din ultimii 15 ani, cum a spus Vadim, zăpăcit de prezența atîtor maghiari acolo. Există, poate pentru prima dată la modul serios, premise bune pentru dezvoltarea păturii de mijloc. Programul de guvernare pare să ne pună la muncă mai multă, și chiar dacă recompensa nu ar putea apărea imediat, iar sacrificiul reformei va continua, cred că mai sîntem în stare de răbdare. Dar nu prea multă. aniera unor ședințe obișnuite de politicieni rivali, dar cînd lipsește Vadim sau după ce

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.