„Dacă retrogradăm, pentru mine va fi un dezstru”, spunea Dorin Goian cu cîteva etape înaintea finalului campionatului precedent. Bacăul nu a retrogradat, deși emoții au fost cu carul. Goian a scăpat de gîndurile negre. A început un nou sezon. Pentru Dorin, unul de care are de ce să fie mîndru. Jocul său exact și rafinat l-a aruncat în ochii selecționerului Anghel Iordănescu. Acesta îl văzuse de mai mult timp, imediat după acel 1-1 din Giulești, dar l-a păsuit, „amenințîndu-l”, spre supărarea lui Chivorchian, doar cu promisiuni. în cele din urmă, Goian a fost trecut pe lista Generalului. în criză de fundași, Iordănescu l-a convocat pe fundașul Bacăului pentru meciul cu Armenia. Nu a evoluat nici măcar un minut, deși o merita. Scorul, 1-1, a dus la debarcarea selecționerului și i-a dat alt motiv președintelui Chivorchian să facă iureș. Goian, chiar dacă nemulțumit, a răspuns în stilu-i caracteristic. „Mă bucură și mă onorează convocarea. Sigur, îmi pare rău că nu am jucat, dar va veni și timpul cînd o voi face”. Se pare că timpul a venit, o dată cu venirea la națională a lui Victor Pițurcă. Convocarea este în mîinile lui Goian. Doar el îl poate convinge pe antrenor că este cel mai bun fundaș. „Este cel mai constant jucător al nostru. Evoluții foarte bune. De aia este și căpitanul echipei”, au fost cuvintele lui Popovici la adresa elevului său. Dorin Goian este dorit de Steaua, Gigi Becali făcîndu-și planuri europene cu fundașul băcăuan în formația sa. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.