• Gloria Bistrița – FCM Bacău, astăzi de la ora 15; meciul va fi transmis pe TV Național
FOTBAL – DIVIZIA A: În tur a fost 3-0 pentru Gloria Bistrița, chiar pe stadionul cu nume de primar de Bacău. Acum, adică astăzi, băcăuanii doresc să-și scoată pîrleala pentru înfrîngerea din prima etapă a campionatului și să debuteze cu dreptul în prima etapă a returului. Cînd a început actuala ediție a Diviziei A, Ionuț Lupescu nu era antrenor la FCM Bacău dar Kaiserul ține cu tot dinandinsul, la debutul ca antrenor, ca echipa de care se ocupă să recupereze punctele pierdute în meciul tur. „Cei de la Gloria alcătuiesc o echipă muncitorească, periculoasă pe teren propriu. Trebuie să-i ținem tot timpul în priză și să-i facem să alerge după noi. Să fim noi cei care dau tonul. Putem cîștiga”, a declarat Lupescu. Pe de altă parte, Lupescu a afirmat că a avut libertate deplină în alegerea lotului și că posturile de pe care au plecat cîțiva jucători (n.r., la Vaslui) nu au rămas descoperite. Pe de altă parte, dacă dorințele fotbaliștilor băcăuani s-ar îndeplini, victoria de la Bistrița ar fi prima din istoria întîlnirilor în prima ligă.
Bistrița via Vatra Dornei
Ftbaliștii băcăuani au plecat ieri spre locul de desfășurare al primului meci din retur și s-au oprit la Vatra Dornei, acolo unde au mai efectuat un antrenament, pe zăpadă. Formula de începere se va fi cristalizat, probabil, aseară, în mintea Kaiserului, dacă nu cumva ceva mai devreme. Fotbaliștii au promisă și un premiu substanțial în caz că vor scoate șapte puncte în primele trei etape. „Sînt primul care ține cu jucătorii și care se va bate pentru banii lor, bineînțeles dacă au rezultate. Mă interesează atît ca băieții să urce în prima jumătate a clasamentului cît și ca echipa a II-a a FCM să promoveze în Divizia B.
Formații probabile
FCM Bacău: Prunea – Apostol, David, Goian, Ganea – Croitoru (Matei), Răducan, Trofin, Cristea – Ciocoiu, Cursaru; antrenori Ionuț Lupescu, Gică Mihali, Cristi Popovici;
Gloria: Cîmpeanu – Mîndrean, Costin, Iodi, Sabău – Cr. Vlad, Minteuan, Iftodi, Coroian – Giuchici, Pereș; antrenor Remus Vlad.
Meciul va începe la ora 15 și va fi arbitrat de Alexandru Tudor – Adrian Vidan (ambii din București), Nicolae Megheșan (Tîrnăveni). Observatori: Gheorghe Nedelescu (Craiova), Mircea Neșu (Oradea). (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns