ÎNTRE OAMENI Piratul din Bacău sau problema națională

Dan POPA

Șade la o tarabă, într-una din piețele mărginașe al orașului. Taraba e din fier și e vopsită într-un verde milităros. Afară e frig și abia i se văd ochii de sub fesul alb, cu modele, care ar fi șezut bine pe capul oricărui schior amator.

În fața lui, pe un ziar, se înșiruie cîteva bucăți de calculatoare. Un client potențial vine și-l întreabă o chestie tehnică despre una din ele. Se preface că nu știe. Poate va crede clientul că-i marfa mai de soi. Dar marfa din care-și duce zilele interlocutorul meu nu e la vedere, ci, așa cum aveam să văd mai tîrziu, e ținută sub tejghea. Deh, nărav de negustor!

Din vorbă în vorbă, începe să-mi povestească. Istoria lui îmi aduce aminte de pagini din romanele lui Pavel Coruț, în care eroii aflau de la prostituatele dintr-un bar povestea vieții acestora. În roman, pe de o parte era vorba de o mamă îndrăgostită de un marinar cu care, în final, a avut acele fete, ajunse ucenicele Sfintei Magdalena. Copilăria grea le legitima, susțineau dînsele, opțiunea. Aici, în fața mea, este vorba de o mamă singură cu un copil, mama fiind de undeva, din părțile Comăneștiului. Tînărul susține că a terminat liceul forestier, că este deja absolvent de facultate, dar, vai, n-a putut să se angajeze. Afirmă că pentru un loc de muncă i s-ar fi cerut sume între 1.500 și 2.000 de euro. Iar după socoteala sa, nici în 4-5 luni nu și-ar fi recuperat banii dați pe șpagă, muncind pe brînci. Ceea ce, dă el de înțeles, îi justifică opțiunea pentru pirateria audio-video și renunțarea la un loc de muncă.

Discutăm puțin despre legislație. Ca orice potențial infractor, s-a informat asupra limitelor legii, ba chiar a consultat și un avocat. Afirmă că înregistrările compilate sub formă de mp3-uri – adică acele CD-urile muzicale cu peste 10 ore de muzică pe un disc – sînt legale. Pe acestea, de altfel, le ține pe tarabă, la vedere, lîngă celelalte piese de computer. Marfa mai valoroasă și, evident, ilegală o ține sub tejghea. Nu ocupă mult loc, fiind vorba de un set de video-CD-uri piratate, cu etichete colorate, probabil multiplicate la vreun furnizor de servicii de copiere color. Găsești în colecția lui aproape orice gen, de la filme de comando pînă la animații pe calculator. Îl întreb cum se descurcă în fața autorităților și controalelor. Îmi spune, calm, că pînă și șeful pieții vine și ia CD-uri cu filme de la el. Personal cred că se laudă, pentru că am mai auzit un cizmar spunînd că pînă și primarul își face încălțămintea la dînsul. Dar e perfect posibil să aibă dreptate. La urma-urmei, playerele de DVD-uri pot reda filmele de pe un Video CD, iar aceste aparate au început să se răspîndească. De ce ar da polițistul în misiune, sau șeful pieței, bani grași pe un Video CD original, cînd poate lua gratis o copie de la interlocutorul meu și trece cu ochii închiși mai departe? De percheziții la domiciliu nu se teme, susține că poți folosi un magnet de mari dimensiuni ca să ștergi instantaneu tot ce e pe discul unui computer și după aceea las’ să dovedească autoritățile ce ai avut tu acolo. Se consideră, deci, invulnerabil.

Nu mai am argumente, nu mai am întrebări. În fața corupției, a complicității dintre autoritate și potențialul infractor, în fața cererii de foloase necuvenite făcute adesea pe față, legea este în mod evident inoperantă. Dar la urma-urmei, nu-i aceasta problema noastră națională?