FĂRĂ PREJUDECĂȚI Nu mai dau idei!

Nu mai vreau să dau idei pentru că se pot întoarce împotriva mea. Nici nu știi cine ți-o fură și o folosește pentru propriul interes. Nu de puține ori mi s-a întîmplat ca ceea ce sugerasem, într-un context sau altul, la o agapă amicală ori o întîlnire de afaceri, să mi se

„servească” drept „creație originală”. Ai patentat-o? Nu! Atunci, taci și-nghite-o.

Am văzut, cîndva, ca tot românul, un film despre armatorul și bogătașul grec Onasis. O replică mi-a reținut îndeosebi atenția, și asta pentru că în ea se concentrase întreaga esență a capitalismului atotșipestetoate biruitor: marile afaceri nu se fac cu banii tăi, te paște riscul falimentului; pune în joc banii ” proștilor”, ai micilor investitori. Dacă afacerea iese, tu ești cel care ia caimacul; dacă nu, rămîi cu ce-ai avut, alții pierd.

Cum să nu-i dau dreptate? Românii de după revoluție (nu toți, afaceriștii) au învățat corect lecția grecoteiului și au pus-o degrabă în practică. Vrea Romtelecomul să se modernizeze, să se extindă? Include în tarife și capitolul „dezvoltare”. Îți ia banul și-și vede de treabă, capitalul social crește nu pe baza sudorii lui, ci golindu-ți ție buzunarele. Capitolul „investiții” nu mai trece pe la bănci pentru finanțare, ci prin bugetul personal al milioanelor de abonați. Normal ar fi ca și ei să devină acționari, să fie stăpînii măcar ai unui șurub sau ai unui receptor, dar cine să se gîndească la asta? Hai să fim serioși, ar însemna să recroim un vechi dicton comunist într-o altă haină gen „noi plătim, voi chefuiți”. Prin reprezentanți. La fel se întîmplă și pe la Renel, Romgaz, regiile de gospodărire comunală și nu mai știm pe unde, care atunci cînd sînt în pană de bani inventează urgent un abonament, o taxă, un impozit și alte asemenea plăceri. Din mic-pitic, fișicul se face voinic. Plătești apa de la robinete, dar și pe cea care-ți cade din cer, plus tva-ul, că-i crește valoarea – udă rădăcina. Apropo, chiar mă mir cum de nu s-a inventat pînă acum taxa pe aer, că doar tot din cer ne vine, sau taxa pe mirosul florilor din parc ori pe contemplarea copacilor.

Mai vreți idei? Mai am, dar nu vi le dau ca să nu mă doară capul. Atins de febra inflației, leul sare din buzunar și rămîn fără bani de pîine și apă. Am spus cumva apă? Uite că mi-a scăpat! Un proiect pentru o nouă sursă de alimentare cu apă a urbei noastre vrea să ne mai ciupească ceva din pușculițe. Se cheamă, proiectul cu pricina, „taxă de dezvoltare”. Principiul e simplu: cîte ceva în plus la metrul cub consumat. Insignifiant, cîteva sute de lei.

Idee isteață, recunosc, doar și oceanul e făcut tot din picături. Sau bulgărele de zăpadă, dat de-a rostogolul, nu-și lipește fulgiii de nea? Și ce greutate are un fulg, vă rog să-mi spuneți?

Așa că m-am hotărît: ori mă recunoașteți ca acționar, ori nu mai vin cu idei, că banii oricum mi-i luați. (Mihai BUZNEA)