„Gînditorii de primă mînă meditează asupra lucrurilor; ceilalți, asupra problemelor. Trebuie să trăiești cu fața la realitate și nu cu fața la spirit”, spune Cioran. Eu nu-mi bat capul să aflu din ce categorie fac parte, dar un lucru e sigur: trăiesc și eu, ca mulți alții, cu fața la realitatea care mă înconjoară și care, deseori, mă îngrozește prin anomaliile ce ni se oferă la tot pasul de către cei de la cîrma țării sau a urbei în care trăiesc. În „Spuma murdară a revoluției”, marele prozator german Heinrich Mann scria: „În dezlănțuirea ei stihică, revoluția – orice revoluție dislocă, sfarmă, bulversează, împrăștie și pulverizează vechile structuri socio-statale, scoțînd dejecții și gunoaie omenești: refulați, ratați, ariviști venali, aventurieri, escroci, ba, nu de puține ori, chiar tarați psihic și infractori de drept comun. Folosindu-se de anarhia și de vidul de putere din zilele de început ale revoluției, unele dintre aceste scursuri umane pot încălca, prin impostură, pe grumazul noii orînduiri socio-statale, constituindu-se în ceea ce francezii obișnuiesc să numească „spuma murdară a Revoluției”.
Așa este! Revoluția română, sau ce-o fi fost, nu avea cum să scape de pecinginea asta. Adevărații revoluționari sînt cei care-și dorm somnul de veci în Cimitirul Eroilor și răniții ce-și tîrăsc zilele amărîte printre noi, uitați de societate și de miile de îmbuibați ce s-au trezit peste noapte cu o nouă identitate nesperată. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar așa se face că mulți impostori au ajuns, după ’89, în posturi-cheie ale statului român, prilej cu care și-au „agonisit” averi fabuloase în numai cîțiva ani și care, culmea, mai sînt și garantate prin noua Constituție, la insistențele Guvernului Năstase.
Ca un adevărat vameș al naivilor, un astfel de impostor este și primarul din Moinești, V. Ailincăi, fost activist p.c.r. pînă la evenimentele din ’89, ca secretar cu propaganda la comitetul orășenesc de partid, care în prezent este și președintele local al P.S.D. Orbit de lăcomia puterii, candidează pentru un nou mandat de primar, confirmînd astfel zicala că atunci cînd orgoliul strălucește prea tare, orice înțelepciune se întunecă. Așa cred că s-a întîmplat și cu primarul nostru atunci cînd a luat hotărîrea ca în scop electoral să racordeze la apă potabilă străzile Tazlăului și Crîngului, din cartierul Lucăcești, folosind vechea conductă de apă industrială a Petrolului, veche de circa 40 de ani. Dar această conductă este colmatată în interior, cu toate depunerile impurităților ce au circulat pe ea: mîl, petrol, acizi etc. Cum se poate ca această apă să mai fie bună de băut și cine a dat o asemenea autorizație sanitară? Iată întrebări la care așteptăm răspunsul de la Oficiul pentru Protecția Consumatorului Bacău, fiindcă reprezentantul său de la Moinești este omul primarului și nu prezintă încredere. Precizez că lucrarea a început la 1 februarie a.c., iar la 1 martie a.c. s-a dat în folosință. A fost executată de muncitori de la Prest Serv Moinești și de oameni de la Primărie care primesc ajutor social, conduși de inginerul Stan Ovidiu, șef sector apă și de maiștrii Gh.Botezatu și Eugen Bejan.
Să trecem la alt capitol. Înainte de ’89 toate marile inițiative nu puteau porni decît de la conducerea superioară de partid și de stat. Din păcate, însă, același lucru se practică și-n zilele noastre de către Partidul – Stat care este la Putere. Luînd exemplul idolilor săi din P.S.D. care aplică principiul lui Machiavelli „scopul scuză mijloacele”, și primarul nostru din Moinești face la fel, uitînd că astfel de idoli se prăbușesc mai repede decît cei tradiționali, înainte de toate prin însăși logica vieții, a evenimentelor istorice care se succed într-un ritm trepidant și adesea derutant. Încercînd să-și convingă alegătorii că merită să fie reales, marți 16 martie a.c. a apărut într-o emisiune a TVR Iași cîntîndu-și singur osanale pentru acea „Casă de cultură” începută anul trecut în mijlocul orașului. Ce frumos ar fi să fie și adevărat! Numai că nu pentru așa ceva este proiectată acea construcție, ci (așa cum indică și panoul montat de constructor) pentru biblioteca orașului și casă de căsătorii, avînd și o mică sală de festivități. Atît. Însă, în naivitatea lor, oamenii îl pot crede că s-au făcut modificări la proiect.
O casă de cultură, însă, nu poate avea o sală și o scenă de spectacole sub dimensiunile unui vechi cămin cultural dintr-un sat amărît. Mai ales cînd e vorba de o astfel de investiție. O scenă de spectacol trebuie să întrunească anumite condiții, chiar dacă nu e prevăzută cu trapă pentru anumite montări mai pretențioase din punct de vedere regizoral. Ca unul care și-a dedicat mai mult din jumătatea vieții pentru pasiunea teatrului jucînd pe diferite scene din județele Vrancea, Tecuci, Bacău, Neamț și pînă la Pașcani, cred că știu destul de bine cum trebuie să fie o sală și o scenă de spectacol. În concluzie, povestea cu Casa de cultură din Moinești este o gogoriță electorală pentru naivi, pe care vameșul lor o speculează cît poate. Doar-doar o mai scoate niște voturi și de la ei! Tot în scop electoral și-a metamorfozat și comportamentul. Dacă pînă acum se putea ajunge la el mai greu decît la un ministru, că nici la ziua de audiențe nu venea, ci trimitea pe altcineva să-i țină locul, acum își face zilnic apariția prin piețe salutîndu-i pe toți cei cu care se întîlnește. Asta nu-i rău. Însă de ce n-a făcut-o și pînă acum? De ce tocmai în pragul alegerilor locale? Răspunsul cred că vi-l puteți da singuri. Nu știu cît de corupt este, însă cum în țara noastră corupția este la ea acasă, patronată chiar de unii din cei care ne conduc, ar fi greu de acceptat ideea că „vameșul” nostru, n-ar fi „vămuit” și altceva în afară de naivitatea oamenilor, chiar dacă m-ar picura cineva cu ceară topită.
Lucru curat nu este nici cu clădirea fostului spital pentru copiii distrofici, care în circa două luni de la dezafectare arată ca după un bombardament, în vederea cumpărării de la Primărie de către…acest dom’ primar. Că doar nu degeaba a păstorit al Moineștiului patru ani, ca să se uite la alții cum își fac averi!
Se știe că în numele reformei democratice țara noastră este secătuită și despuiată de bogățiile sale, contra unor comisioane fabuloase. Mergîndu-se tot așa, vom ajunge și noi ca țările bananiere. Numai că toate astea, puse cap la cap, plus altele care le mai știe lumea, nu știu, zău, dacă or să-l mai ajute cu ceva în campania lui de… vameș al naivilor! (Aurel BERARU)
Lasă un răspuns