Profesorii băcăuani care au aflat de existența site-ului în care elevii își spun părerea despre ei nu mai pot afla impresiile celor care le stau zi de zi în față. Și asta pentru că, de cîteva zile, site-ul care a pus pe jar cadrele didactice a fost blocat. Pînă în urmă cu cîteva zile, la adresa www.profesori.roschool.com, toți elevii care voiau să-și facă publică opinia despre un profesor sau altul puteau să scrie ce voiau, fără a fi în nici un fel restricționați. Adolescenții băcăuani nu au ratat nici ei ocazia de a-și critica sau lăuda dascălii. Pentru că majoritatea mesajelor erau semnate cu pseudonim, elevii băcăuani au folosit, în cele mai multe cazuri, termeni de-a dreptul vulgari la adresa celor care-i învață. Vestea că pe un site de pe Internet elevii scriu despre ei s-a răspîndit imediat în rîndul profesorilor. „Cum, și despre mine au scris acolo, pe site ? Hai să intrăm și să vedem ce anume au scris”, spunea, zilele trecute, un profesor dintr-un liceu renumit din Bacău unui alt coleg, în cancelarie. Numai că încerările repetate ale mai multor profesori au fost sortite eșecului, pentru că, de cîteva zile, serverul este blocat. În loc de pagina principală, pe site apare un avertisment în care se precizează că hackerii au blocat accesul la acest domeniu. În aceste condiții, profesorii care au apucat să deschidă site-ul și au constatat că au fost ponegriți de elevi nu pot decît să se bucure, iar cei care nu au citit impresiile lor vor rămîne cu o mare curiozitate. (Costinela BREAHNĂ)
Site-ul în care profesorii sînt criticați a fost blocat
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.