Elevii Colegiului Național „Vasile Alecsandri” au luat cît se poate de în serios simularea examenului de maturitate. Din cei 252 de elevi înscriși în clasa a XII-a au participat la evaluare 241, aceștia susținînd probe la nouă discipline de examen. Dovada că elevii de aici au tratat simularea cu maximă atenție este că unii candidați au uzat inclusiv dreptul de contestație. „După desfășurarea examenului am înregistrat trei contestații. Nemulțumirile elevilor nu au vizat notele primite, ci încadrarea la o disciplină sau alta”, a precizat Vasile Cautiș, directorul Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Bacău. Cei mai mulți dintre elevi, aproape o sută, au preferat să susțină evaluarea la matematică, obiect care, de obicei, crează cele mai multe probleme absolvenților de liceu. Cît privește procentul de promobabilitate înregistrat la acest liceu, doar șapte la sută dintre elevi au luat note sub cele de promovare, majoritatea absolvenților primind note între opt și nouă. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.