Școala „Ion Creangă” din Bacău are, de ieri, o nouă echipă mangerială. La o săptămînă după eliberarea din funcție a vechilor șefi, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Bacău i-a numit pe noii directori. Profesoara de matematică Florentina Vieru ocupă funcția de director, iar Lenuța Ionescu, profesor de chimie, pe cea de director adjunct. „La Școala Creangă a existat un conflict mai vechi. Profesorii reclamau atitudinea vechii echipe manageriale și, în plus, existau disensiuni între Ștefan Anton și Dorina Răileanu, vechii directori ai școlii”, a motivat înlocuirea Adrian Horodnic. Noii directori ai școlii au primit votul de încredere al colectivului didactic de la școală, care a fost consultat în privința desemnării noilor manageri. „Lucrurile nu mergeau bine la această școală, iar singura soluție era înlocuirea echipei. Această decizie ar trebui să însemne un semnal de alarmă și pentru ceilalți directori. Acolo unde vom primi semnale că lucrurile nu merg așa cum ar trebui, vom lua aceeași măsură”, a avertizat Radu Ababei, inspector școlar general al ISJ Bacău. (Costinela BREAHNĂ)ării noil
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.