Băcăuanii care au mers să-și plătească amenzile și dările către stat au avut parte de stropi de ploaie, chiar în incinta clădirii care adăpostește Direcția de Taxe și Impozite locale. Cînd intră pe ușa instituției, oamenii sînt izbiți de un miros greu, de igrasie, dar și de umezeală. Fără să acorde prea multă atenție „miresmelor”, contribuabilii se îndreaptă către ghișee. Dar aici sînt surprinși de prezența apei pe pardoseală. Cu priviri mirate, ei se așează la rînd. Preocupați de hîrtii și de bani, oamenii nu acordă prea mare importanță picăturilor de apă care îi nimeres în cap sau pe umeri. Abia după vreo jumătate de minut reacționează. Mai întîi, ei privesc spre tavan. Aici, privirile li se opresc asupra văruielii pătate. Ochii lor coboară apoi pe pereți, unde apa s-a scurs pe o suprafață însemnată. între timp, picăturile continuă să cadă. Cei care așteaptă să ajungă la ghișeu încep să comenteze.
„Da ce s-o fi întîmplat? Tot tavanul este îmbibat. Văd că apa a ajuns pînă la dulapuri. E din cauza ploilor din ultimele zile”, spune un bărbat care își șterge din cînd în cînd chelia. Omul nu pare să știe că la sfîrșitul lunii martie clădirea a fost afectată de un incendiu. Atunci, o parte din acoperiș a fost distrusă. Vremea a trecut, dar se pare că nimeni nu a fost preocupat de reparații. A fost nevoie ca apa să ajungă pînă la dosarele care stau depozitate pe dulapuri, la calculatoare sau la prize. Abia atunci a fost chemată o echipă de muncitori, care a început lucrările la acoperiș. După ce a plouat zile în șir, luni dimineața, muncitorii s-au apucat de îndepărtat țiglele care s-au spart în timpul incendiului. între timp, funcționarii își făceau treaba sub stropii de apă. „Avem o problemă. Sperăm ca lucrurile să se remedieze”, spune una dintre lucrătoarele de la ghișeu.
Cînd vine vorba despre situația de la Taxe și Impozite, autoritățile dau vina pe vreme. „Principalul vinovat este ploaia, care de o lună de zile cade în continuu”, se scuză Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al Primăriei Bacău. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.