începe nebunia concursului de titularizare
Absolvenții facultăților și cadrele didactice care vor să se titularizeze ori să obțină un post mai bun sînt în febra pregătirilor pentru înscrierea la concursul unic de titularizare. Pentru că foarte puțini dintre ei și-au recuperat documentele cerute la dosar, ei trebuie să umble acum pe la notariate sau medici, să-și întocmească dosarele de înscriere. Potrivit graficului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării, înscrierea pentru concursul unic din acest an se va derula în perioada 17- 27 mai, dosarele urmînd să fie depuse la Inspectoratul Școlar. Pe 16 mai, candidații vor afla de la avizierul ISJ sau de pe Internet și posturile care au rămas vacante și pentru care pot opta, în cazul în care vor lua concursul. Profesorii suplinitori calificați care vor să opteze pentru continuitate în acest an trebuie să depună cererile pînă pe 15 mai. Concursul unic de ocupare a posturilor se va organiza în zilele de 18 și 19 iulie. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.