Disputa dintre instituții s-a transformat în ceva personal

Administrator

Război total între Viorel Savin și Victor Mitocaru
• după ce a cerut Uniunii Scriitorilor să plătească o chirie lunară pentru spațiul în care stă, conducerea CJ Bacău a decis să-i lase în acel loc gratuit n disputa a trecut, însă Viorel Savin, reprezentantul scriitorilor, spune că Victor Mitocaru, vicepreședintele CJ Bacău, are ceva personal cu el

Mărirea chiriei în spațiile aparținînd Consiliului Județean a creat o starea tensionată fără precedent între filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România (USR) și Consiliul Județean. Dacă pînă în decembrie 2004, filiala Bacău a USR, al cărei sediu se află la etajul Muzeului de Științe ale Naturii, a plătit o chirie de 238.000 lei pentru cei 34 metri pătrați, adică 7.000 lei pe metru, din februarie 2005, Consiliul Județean (CJ) a stabilit ca toate spațiile să fie închiriate pe bază de licitație, suma de pornire fiind de 109.000 lei pentru un metru pătrat. Cum la finele anului trecut a expirat contractul între filiala Bacău a USR și Complexul Muzeal „Ion Borcea”, era de așteptat ca inclusiv acest spațiu să fie scos la licitație. „Domnul Savin și-a terminat contractul cu Muzeul de Științele Naturii pe 31 decembrie. După îndelungi și tensionate discuții, și-a achitat chiria pe anul trecut. El a adresat mai multe scrisori Consiliului Județean, prin care cere să fie păsuit de la plată, deoarece filiala Uniunii Scriitorilor nu are bani. însă, dacă le facem o înlesnire, înseamnă că și alții vor vrea la fel. Economia de piață obligă și cultura să fie corectă. Iar hotărîrile Consiliului Județean trebuie respectate”, a afirmat Victor Mitocaru, vicepreședintele CJ Bacău.
Totuși, pînă la urmă, Viorel Savin, secretarul general al filialei US, i-a scos din impas pe scriitorii băcăuani. El a discutat cu conducerea CJ, pe care a convins-o să-i lase în continuare spațiul, ba încă în condiții și mai avantajoase: gratuit. „Un om mai mult decît drăguț față de cultură, Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean, ne-a îngăduit să locuim gratuit, întrucît legea ne dă dreptul. Este mult mai bine decît anul trecut, grație domnilor care nu m-au obligat să demonstrez că Uniunea Scriitorilor are dreptul să locuiască gratuit, fiind instituție de utilitate publică. Acum așteptăm un document oficial semnat de domnul președinte în acest sens”, a declarat Savin.

Viorel Savin a început să arunce cu noroi

Numai că de la o dispută între instituții s-a ajuns la chestiuni personale. Savin susține că lucrurile ar fi fost liniștite dacă vicepreședintele Victor Mitocaru n-ar fi avut ceva personal cu el. „De ce acest om încearcă să scoată filiala de acolo? El are ceva cu mine. L-am dat afară de la teatru din consiliul de administrație pentru că fusese delegat de președintele de atunci, Lupu, și se ducea la băut cu actorii, instaurînd în instituție o stare de indisciplină. Pe de altă parte, el nu poate intra în Uniunea Scriitorilor cu o carte de poezii și o apariție într-o antologie, căci restul volumelor sînt cărți de popularizare. Domnul Mitocaru trebuie să știe că eu, personal, îl primesc în Uniunea Scriitorilor, însă nu îndeplinește condițiile necesare”, a spus Viorel Savin. Vicepreședintele Mitocaru s-a arătăt surprins de gestul secretarului filialei Bacău a USR. „Domnul Savin poate să arunce cu noroi peste oameni. însă eu nu am nimic personal cu el. Nici n-aș avea voie. Este vorba doar de o hotărîre a Consiliului Județean care trebuie respectată. Domnul Savin ar trebui să știe că nu eu hotărăsc dacă filiala Uniunii Scriitorilor pleacă de acolo sau rămîne. Eu, unul, am și scris o carte despre un strămoș de-al dumnealui. Cît privește acuzele aduse, cum că m-a dat afară, sînt o glumă proastă. Din consiliul de administrație al teatrului mi-am dat demisia în 1997, însă mi-a fost respinsă de Consiliul Județean, după care, la două luni, s-au încheiat contracte de manageriat, iar consiliul de administrație al teatrului s-a desființat. Gestul meu a fost legat de faptul că Viorel Savin voia să concedieze doi actori, însă eu și Ioan Ciobotici, reprezentații Consiliului Județean, nu am fost de acord. Domnul Savin a afirmat atunci că i-am adus un afront. Cuvintele mele pot fi demonstrate prin documente și prin cererea mea de demisie de la 1 octombrie 1997, în care am explicat cu lux de amănunte motivele gestului meu”, a afirmat Victor Mitocaru. Cît privește Uniunea Scriitorilor și apartența la această uniune, vicepreședintele Mitocaru a ținut să precizeze că niciodată nu s-a gîndit la acest lucru: „Ce-mi trebuie mie Uniunea Scriitorilor? Eu îmi scriu cărțile și n-am nevoie de nimeni. Domnul Savin să-și vadă de treabă”, a spus mîhnit vicele Mitocaru.

Benea riscă să plătească din propriul buzunar

O altă situație sesizată de vicepreședintele CJ se referă la existența unei edituri private în spațiul oferit filialei Bacău a USR. „Viorel Savin susține că editura («Casa Scriitorilor», n.red.) nu se mai află acolo, ci are sediul în apartamentului domnului Bortă, însă domnul Ion Prăjișteanu este mereu în zonă”, a spus vicele Mitocaru. Viorel Savin a negat acest lucru și a afirmat că nu are nici o tangență cu respectiva editură, explicînd că ea aparține unui consilier județean și nu are sediul acolo. „Nu am nici o legătură cu editura. Duceți-vă la registrul comerțului și vedeți. Am sprijinit-o și i-am făcut propagandă la început. Editura «Casa Scriitorilor» aparține domnului Miluță Bortă și nu-și are sediul acolo, fapt ce poate fi verificat din acte. Domnul Ion Prăjișteanu, care mai vine pe acolo, este acționar la «Casa Scriitorilor», dar este și protectorul cenaclului artelor «Octavian Voicu». Eu am luat cenaclul artelor acolo, cu condiția să facă expoziții. Cred că este singurul cenaclu din Moldova la care asistă mereu și doi membrii ai Uniunii Scriitorilor. Iar dacă unul sau altul a mai venit pe acolo pentru a-i vorbi despre editarea unei cărți sau altceva, nu mi s-a părut moral să-i refuze”, a afirmat Viorel Savin
Deja, unii dintre consilierii băcăuani s-au sesizat de situația existentă și cred că lucrurile se vor rezolva așa cum s-a stabilit în ședința din februarie. „Consiliul Județean a aprobat organizarea licitațiilor pentru închirierea spațiilor disponibile. Și Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor va trebui să participe la licitație, dacă dorește să obțină un spațiu. Iar dacă președintele Consiliului Județean și-a dat acordul ca filiala Bacău să stea acolo gratuit, e problema dumnealui. Dar în cazul în care un consilier va reclama situația, președintele va fi obligat să achite cheltuielile din bugetul personal”, a afirmat prof. univ. dr. Dumitru Bontaș, consilier județean. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.