SINAXAR Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfintei Mucenițe Matroana

Redacția Ziarul de Bacău

Sinaxar romano – catolic: Pomenirea Sfîntului Rupert

Duminică, 28 martie

Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfîntului Ilarion Mărturisitorul

Sinaxar romano – catolic: Pomenirea Sfîntului Gontran

Cel ce ia dobîndă, cel ce ia mită, ca și iubitorul de arginți și răpitorul sînt ca o căruță cu patru cai care-l are ca vizitiu pe satan cel mîndru, căruță pe care Dumnezeu a surpat-o. Satan încă îi adună pe toți cei ce-l urmează, spre a lor pierzare. În consecință, cei cu minte nu trebuie să se lase purtați de vrăjmași, ca nu cumva să ajungă împreună în groapă și în focul cel veșnic. Mai bine să ia aminte la cuvintele Sfîntului Apostol Pavel, care spune: „Avînd hrană și îmbrăcăminte, să fim îndestulați cu acestea”. Iar cei ce vor să se îmbogățească au parte de nenorociri și de cursele vrăjmașului. Mai mult, ei încalcă cuvintele lui Dumnezeu, care grăiește astfel: „Să nu cîștigați nici aur, nici argint, nici să vă îngrijiți ce veți mînca sau ce veți bea și cu ce vă veți îmbrăca!”

Sfaturi privind această situație găsim și în cartea „Proverbelor”, tot din Sfînta Scriptură, unde este înfruntat cel ce ia mită: „Cel ce iubește argintul nu se va sătura de argint; și să nu apuci de la cel sărac, că sărac este și nu știe a umbla”. „Mai bine este a da, decît a lua”, ne învață Iisus. Iar în Lege se spune: „Să nu dezvinovățiti pe cel necurat pentru mită și nici să nu iei mită, fiindcă mita crește și orbește ochii celor ce văd”.

Samuel a respectat Legea și a grăit către popor: „Oare din mîinile voastre am luat izbăvirea? Iată martor este Domnul, că n-a ajuns mita în mîinile mele”. Proorocul Amos s-a mîniat pe judecători și le-a zis acestora: „Mită aleasă de la săraci ați luat”. Iar profetul Isaia, certînd cetatea a spus: „Dregătorii tăi iubesc mita, disprețuind răsplătirile. Vai celui ce face dreptate celui necurat pentru mită, și lucrul cel drept pe nedrept îl ia de la omul cel drept. Pierzător lucru este dobînda pentru însuși sufletul celui ce ia, iar cel ce nu iubește dobînda viu va fi”. Același mare profet mai spune: „Cel ce primește mita fără dreptate nu se va îndrepta înaintea lui Dumnezeu. Că mai bun este numele bun, decît bogăția cea multă”.

După Sfînta Scriptură, cei care primesc daruri necuvenite sînt numiți ucigași. Mîntuitorul Iisus Hristos avertizează, nu o dată, în această privință: „Nebunule, întru această noapte sufletul tău vor să-l ceară de la tine, dar cele ce le-ai gătit ale cui vor fi?” Adică îi numește nebuni pe cei ce-și pun nădejdea în bogăția cea pieritoare. Pentru aceasta, profetul David I se roagă lui Dumnezeu: „Pleacă inima mea spre învățăturileTale, iar nu la dorința de cîștig”. Iar dreptul Iov, arătîndu-și curăția spunea: „Au, doară, mîna mea s-a atins de mită?”

Și, dincolo de aceste exemple, trebuie avute în vedere cuvintele zise nouă de însuși Domnul Iisus Hristos, care ne poruncește: „Luați aminte și vă păziți de toată lăcomia, că nu din bogăția omului este viața lui, ci precum este scris: Dreptul prin credință va fi viu!”

(Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.